Impactul bugetar pe care îl va produce schimbarea indemnizaţiei de creştere a copilului

Economica.net
09 03. 2016
babies_1_52750600

mpactul bugetar al eliminării plafonului pentru indemnizaţia de creştere a copilului va fi de aproximativ 210 milioane de lei anul acesta şi de 850 de milioane de lei anul viitor, potrivit datelor comunicate de Ministerul Muncii pentru Mediafax.

„Impactul financiar al aplicării proiectului prin care se va elimina plafonul de 3.400 de lei din legea indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi de aproximativ 210 milioane lei, de la 1 iulie până la sfârşitul anului, iar impactul pentru 2017 va fi de 850 milioane lei”, a precizat ministerul Muncii.

„Dacă acest proiect nu suferă modificări majore, se estimează că numărul beneficiarilor indemnizaţiei de creştere a copilului se va mări cu aproximativ 4.000 (în 2015 existau 138.000 de beneficiari înregistraţi), iar numărul beneficiarilor stimulentului de inserţie se va mări cu aproximativ 21.000 în 2017 (în 2015 existau 39.000 de beneficiari înregistraţi)”, se mai arată în răspunsul ministerului.

De asemenea, în sursa citată se mai precizează că un efect va fi creşterea numărului de beneficiari, care se va produce în special datorită prelungirii perioadei de acordare a stimulentului de inserţie şi a flexibilizării condiţiilor de eligibilitate. „Numărul de mame care au beneficiat de indemnizaţia de creştere a copilului în 2015 este de 176.000, dintre care aproximativ 39.000 au beneficiat de stimulentul de inserţie (500 lei/lună) ca urmare a întoarcerii înainte de termen în câmpul muncii”, se mai spune în document.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor a majorat, marţi, indemnizaţiile de creştere a copilului pentru mame, eliminând totodată plafonul maxim de 3.400 de lei şi înlocuindu-l cu 85% din media veniturilor din ultimele 12 luni. Prin modificările aduse de comisie, indemnizaţia minimă va creşte de la 600 de lei cât este în prezent, la peste 1000 de lei, dacă legea intră în vigoare.