Impactul pandemiei asupra învăţământului este mai serios decât se anticipa – raport Banca Mondială/UNESCO/UNICEF

Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii şcolilor ca urmare a pandemiei, mai mult decât se estima iniţial, transmite marţi AFP.
AGERPRES - mar, 07 dec. 2021, 05:00
Impactul pandemiei asupra învăţământului este mai serios decât se anticipa - raport Banca Mondială/UNESCO/UNICEF

Această sumă corespunde unui procent de aproximativ 14% din PIB-ul global actual şi este mai mare decât cele 10.000 de miliarde de dolari estimate în 2020, potrivit unui raport al celor trei instituţii, dat publicităţii luni.

În ţările cu venituri mici şi medii, procentul copiilor care nu sunt în stare să citească şi să înţeleagă un text simplu la vârsta de zece ani – care era deja de peste 50% înainte de pandemie – ar putea ajunge rapid la aproape 70% din cauza închiderii şcolilor şi a calităţii mai slabe a învăţământului la distanţă, scrie Agerpres.

„Criza COVID-19 a paralizat sistemele de învăţământ din întreaga lume. După 21 de luni, şcolile rămân închise pentru milioane de copii şi s-ar putea ca alţii să nu se întoarcă niciodată la şcoală”, a comentat Jaime Saavedra, responsabil cu educaţia în cadrul Băncii Mondiale.

„Pierderea cunoştinţelor pe care o suferă copiii este inacceptabilă din punct de vedere moral”, a adăugat el. Poate avea „efecte devastatoare asupra productivităţii, veniturilor şi bunăstării acestei generaţii de copii şi tineri, familiilor acestora şi economiilor din întreaga lume”.

Totodată, criza sanitară a exacerbat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici, subliniază raportul.

De asemenea, fetele s-au confruntat cu dificultăţi mai mari în a avea acces la învăţământul la distanţă,”pregătirea lor fiind restricţionată de anumite norme sociale, competenţe digitale limitate şi o lipsă de acces la echipamente”, se arată în document.

Deşi guvernele au pus în aplicare măsuri de ajutor excepţionale pentru a face faţă pandemiei, mai puţin de 3% din aceste fonduri au fost alocate educaţiei, deplâng situaţia cele trei organizaţiile internaţionale într-un comunicat de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...