Impactul sancțiunilor: Economia Rusiei a frânat în T2, cu cea mai slabă creștere din ultimele 15 luni

Economica.net
11 08. 2014
mibc_20th_october_2012_11001000

În trimestru doi din 2014, PIB-ul Rusiei a urcat în ritm anual cu 0,8%, faţă de un avans de 0,9% în primele trei luni ale anului, conform datelor preliminare publicate luni de Serviciul Federal de Statistică (Rosstat). Analiştii se aşteptau la o expansiune de 0,7%, în timp ce Ministerul Economiei estima un avans de 1,1% în perioada aprilie-iunie.

Sancţiunile impuse companiilor ruseşti din sectorul bancar, energetic, militar au ca obiectiv penalizarea Rusiei pentru rolul său în conflictul din Ucraina. Statele Unite şi Uniunea Europeană au anunţat măsuri de limitare a accesului la capital pentru Moscova.

Analiştii susţin că excluderea principalelor bănci ruse de stat de pe pieţele europene de capital va duce la creşterea costurilor de finanţare, scăderea profiturilor şi a capacităţii lor de creditare.

‘Chiar înainte de criza din Ucraina consumul, principala sursă de creştere, era în declin, în urma datoriilor gospodăriilor şi a creşterii lente a salariilor’, a afirmat analistul Vladimir Bragin, de la Alfa Capital în Moscova.

Anul acesta, rubla s-a depreciat cu 9% faţă de dolar iar ieşirile nete de capital din Rusia au ajuns în primul semestru din 2014 la 74,6 miliarde dolari, depăşind suma totală din 2013. Analiştii susţin că economia rusă ar putea înregistra în 2014 cea mai slabă creştere din ultimul deceniu, deoarece sancţiunile impuse Rusiei după anexarea Crimeii au accelerat ieşirile de capital şi au redus investiţiile.

Pe lângă incertitudinile politice, un alt factor care afectează creşterea economiei îl reprezintă nivelul ridicat al şomajului.

Tensiunile geopolitice au afectat investiţiile şi încrederea oamenilor de afaceri, limitând accesul la finanţare pe termen lung în Rusia şi în exterior şi afectând profiturile corporaţiilor.

Guvernul de la Moscova estimează că PIB-ul Rusiei va creşte anul acesta cu 0,5%, cel mai lent ritm de la declinul înregistrat în 2009.

‘Vom vedea o contractare a PIB-ului în trimestru trei din 2014 deoarece sancţiunile ar putea afecta activitatea economică şi ar putea duce la scăderea creditelor acordate corporaţiilor, în timp ce inflaţia va avea impact asupra consumului’, a apreciat economistul
Dmitry Polevoy, de la ING Groep NV în Moscova.

Serviciul Federal de Statistică nu publică date trimestriale, dar recent ministrul rus al Economiei, Alexei Ulyukayev, a avertizat că PIB-ul Rusiei va intra probabil în recesiune până la sfârşitul trimestrului doi din 2014, deoarece investiţiile şi pieţele financiare sunt afectate de criza din Ucraina.

Economia rusească înregistra o tendinţă de încetinire încă dinainte de criza ucraineană, cu o creştere de 1,3% în 2013, faţă de un avans de 3,4% în 2012 şi o creştere de 4,3% în 2011. Experţii apreciază că unul dintre motive este faptul că modelul actual de creştere al Rusiei se bazează pe un preţ ridicat al hidrocarburilor.