Imperiul lui Gruia Stoica începe să se clatine: Creditorii şi gărzile îi cer socoteală la judecată
Axa Security, companie specializată în asigurarea securității mărfurilor pe calea ferată, solicită insolvența Grup Feroviar Român, potrivit unui dosar înregistrat pe 15 aprilie la Tribunalul București.
Aceasta nu este însă singura problemă pe care o are în instanță firma omului de afaceri Gruia Stoica.
Potrivit datelor instanțelor de judecată, Veneto Banca a obținut executarea silită a transportatorului de marfă. Acesta a reușit însă ulterior să suspende provizoriu procedura demarată de bancă. Pe de altă parte, grupul solicită la rândul său insolvența unor clienți.
Axa Security este o societate înființată în anul 2005, care a preluat la momentul constituirii personalul, logistica, experiența și contractele de asigurare a securității industriale și feroviare a unei societăti aflate în funcțiune din anul 2000. Pe parcursul celor peste 11 ani de experiență, compania a acumulat un portofoliu de peste 35 de obiective industriale fixe mari, printre care, în prezent, două rafinării petroliere, trei silozuri de cereale de importanță strategică națională, două fabrici, 22 de baze de recepție cerealieră, patru terminale de depozitare și stocare de produse petroliere, peste 50.000 hectare de terenuri agricole cultivate, conform datelor de pe site-ul propriu.
„Derulăm de asemenea un număr important de contracte de securitate a mărfurilor pe calea ferată, 90% din operatorii de transport, inclusiv CFR Marfă, avand relații comerciale cu Axa Security, iar pe parcursul a peste zece ani am asigurat integritatea a circa 30 milioane de tone de mărfuri, produse petroliere și generale”, se mai arată în prezentarea firmei de pază.
GFR este deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica. El a fost condamnat la începutul anului trecut la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă într-un dosar care implică CFR Marfă. Procurorii au stabilit că Stoica i-a dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis condamnarea acestuia la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare.
GFR este entitatea fanion a Grampet Group, cel mai mare holding feroviar privat din Uniunea Europeană, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu. Grampet Group este unul dintre cei mai mari angajatori români, cu un număr total de aproximativ 7.400 de angajați.
Update – 11:00
„În data de 17 martie a.c., Grup Feroviar Român a reziliat contractul pe care îl avea cu Axa Security din cauza faptului că firma de pază nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Acțiunea societății de pază survine în urma acestui context comercial”, au explicat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții grupului Grampet.
„De altfel, de-a lungul timpului au fost numeroase situații în care GFR nu a fost mulțumit cu standardele de pază și protecție instituite de societatea menționată, dovadă fiind volumele lipsă de marfă. Deși aceste pagube au fost recunoscute, societatea de pază refuză să le achite contravaloarea, insistând să primească, însă, sumele de bani facturate”, au mai spus reprezentanții Grampet.
Repezentanţii firmei de securitate nu au putut fi contactaţi.