Imperiul UMB în cifre: Afacerile celui mai puternic constructor român de autostrăzi s-au triplat în 2020

25 05. 2021
umb4_94647100

Spedition UMB, cea mai mare companie din grupul UMB, a sărit anul trecut de pragul de 1 miliard de lei. Cifra de afaceri a firmei-fanion a crescut de 3,65 ori față de nivelul din 2019.

Tehnostrade, firma pe care Umbrărescu are cei mai mulți angajați – respectiv 1.600, a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de 936 milioane de lei, dublă față de cea raportată în 2019.

Și Sa&Pe Construct a avut un salt spectaculos în 2020. Mezina grupului UMB a avut afaceri de 556 milioane de lei, de 40 de ori mai mari față de nivelul din 2019.

În total, afacerile celor trei firme UMB implicate în construcția de autostrăzi au însumat anul trecut 2,52 miliarde de lei, de trei ori mai mult decât în 2019. De asemenea, toate cele trei firme au raportat profit, în sumă de aproape 300 de milioane de lei.

 

 

 

 

 

Creșterea afacerilor grupului de firme din Bacău era previzibilă având în vedere numărul de contracte câștigate de constructorul român cu Compania de Drumuri.

ECONOMICA.NET a relatat încă de anul trecut despre poziționarea constructorului român pe primul loc în funcție de sumele încasate de pe urma lucrărilor la autostrăzi, precum și după valoarea contractelor câștigate.

Citește și Top constructori autostrăzi după contractele câștigate în 2020: Umbrărescu, regele reîncoronat al asfaltului, cu lucrări de un miliard de euro