Importul de lapte brut a crescut cu 47,6% în primele opt luni ale acestui an

Importul de lapte brut realizat de unităţile procesatoare a crescut cu 47,6% în primele opt luni ale acestui an, faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, în timp ce cantitate de lapte de vacă pe care au colectat-o unităţile de procesare a fost în creştere cu 3,7% în aceeaşi perioadă, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mie, 16 oct. 2024, 10:17
Importul de lapte brut a crescut cu 47,6% în primele opt luni ale acestui an

În perioada ianuarie – august 2024, producţia de produse lactate a consemnat o creştere pe toate componentele, respectiv la lapte de consum, smântână de consum, lapte acidulat, unt şi brânzeturi. Cea mai mare majorare a producţiei, de 9,9%, a fost înregistrată la unt – 7297 tone, scrie Agerpres.

Producţia de lapte de consum s-a cifrat la 247.855 tone, în creştere cu 5,27%, iar la brânzeturi, producţia totală a fost de 73.779 tone, mai mare cu 6,41% faţă de cea înregistrată în perioada 1 ianuarie – 31 august 2023.

În luna august 2024, cantitatea de lapte de vacă obţinută de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut cu 2,1% faţă de luna iulie 2024. Cea mai mare reducere a producţiei s-a înregistrat la lapte acidulat (-2%).

Pe de altă parte, producţia de lapte de consum a înregistrat cea mai mare creştere (+10,4%).

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut, în luna august 2024 faţă de luna precedentă, cu 22,2%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna august 2024 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a crescut cu 5,3%. Producţia de lapte acidulat a înregistrat cea mai mare creştere (+7,8%) iar cea mai mare scădere s-a înregistrat la unt (-8,3%).

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a crescut în luna august 2024 cu 26% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...