Importurile de gaze s-au redus cu 6,2% în primele opt luni din 2024; producţia s-a majorat cu 1,4%

27 10. 2024
tevi-gaze2

Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menţionată, 5,056 milioane tep, fiind cu 1,4% peste cea din perioada ianuarie-august 2023 (+69.000 tep).

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, producţia de gaze naturale ar urma să crească, în perioada 2024 – 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%, după un avans de 1,4% înregistrat în 2023.

Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2024 este prognozată o producţie de 7,675 milioane tone echivalent petrol, în creştere cu 0,6%, pentru 2025 de 7,79 milioane tep (plus 1,5%), pentru 2026 de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).

În ceea ce priveşte importurile, pentru anul 2024 este prognozată o creştere de peste 10% a importului de gaze naturale, după care se aşteaptă să se manifeste o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul 2027 (-6%), în concordanţă cu avansul producţiei prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.

CNSP estimează pentru 2024 importuri de 2,392 milioane tep (plus 11,1%), pentru 2025 de 2,211 milioane tep (minus 7,6%), pentru 2026 de 2,150 milioane tep (minus 2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (minus 6%).