Importurile de lapte au crescut cu 55,1% în primele patru luni, la 48.000 tone

Economica.net
09 06. 2016
lapte__565643329_34936100_51426700

În aprilie, cantitatea de lapte brut importat a totalizat 9.876 de tone, în scădere, însă, cu 22,4%, respectiv cu 2.858 tone, faţă de luna martie 2016. Faţă de aprilie 2015, cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 3.662 tone (+58,9%).

Potrivit datelor INS, în perioada ianuarie – aprilie 2016, unităţile procesatoare au colectat o cantitate de lapte de vacă de 303.695 tone, mai mult cu 24.284 tone (+8,7%) faţă de perioada similară a anului trecut. Cele mai mari creşteri ale producţiei s-au înregistrat la brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (86,7% din producţia totală de brânzeturi), cu 5.617 tone (+24,3%), smântână de consum cu 2.117 tone (+9,9%), lapte de consum cu 7.560 tone (+8,4%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi alte produse lactate similare) cu 4.852 tone (+8%) şi unt cu 236 tone (+6,7%).

Producţia de lapte de consum a fost, la finele lunii aprilie, de 97.619 tone, cea de brânzeturi – 28.758 tone, din care 24.932 tone reprezintă producţia realizată numai din lapte de vacă, smântână de consum – 23.435 tone, lapte acidulat – 65.754 tone, unt – 3.760 tone.

În luna aprilie 2016, unităţile de procesare au colectat o cantitate de lapte de 83.576 tone, în creştere cu 7,9% (6.088 tone) faţă de luna aprilie 2015 şi cu 5,6% (4.413 tone) faţă de luna martie 2016.

Dintre principalele produse lactate, cea mai mare creştere a producţiei în luna aprilie 2016 comparativ cu luna martie 2016 a avut loc la unt cu 74 tone (+7,6%), urmat de brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (82,7% din producţia totală de brânzeturi) cu 62 tone (+0,8%) şi smântână de consum cu 35 tone (+0,6%).

Scăderea producţiei, în luna aprilie 2016 comparativ cu luna precedentă, poate fi menţionată la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 2.073 tone (-12,3%) şi lapte de consum cu 1.735 tone (-6,6%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în aprilie producţia principalelor produse lactate a crescut astfel: unt cu 202 tone (+23,9%), lapte de consum cu 3.269 tone (+15,5%), brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă cu 990 tone (+14,1%), smântână de consum cu 582 tone (+11,3%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 468 tone (+3,3%).