Importurile de lapte brut au crescut cu aproape 5%, la nouă luni. Producţia de lapte a urcat cu 3,2%
Producţia de lapte de consum a totalizat 208.888 tone în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017, fiind mai mare cu 6.431 tone (+3,2%) comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar cea de unt a crescut cu 603 tone (+7,3%), până la 8.841 tone.
În perioada menţionată, s-au mai înregistrat creşteri la producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 8.424 tone (+5,6%), până la 159.142 tone, şi la brânzeturi cu 1.533 tone (+2,2%), totalizând 70.413 tone. În schimb, a scăzut producţia a scăzut la smântână de consum, la 9 luni, cu 3.114 tone (-6%), până la 48.545 tone.
În luna septembrie 2017, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile de procesare a scăzut faţă de luna august 2017 cu 6,5%, până la 83.982 tone, dar a crescut cu 11,5% faţă de luna septembrie 2016.
Potrivit datelor INS, scăderi ale producţiei în luna septembrie 2017, comparativ cu luna august 2017, s-au înregistrat la brânzeturi cu 640 tone (-8,2%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 235 tone (-1,3%) şi unt cu 11 tone (-1,2%). Principalele produse lactate la care producţia a crescut în perioada menţionată au fost: smântâna de consum cu 350 tone (+6,5%) şi lapte de consum cu 1.183 tone (+5,4%).
Cantitatea de lapte brut importat a crescut în septembrie 2017, faţă de august 2017, cu 958 tone (+11,4%).
De asemenea, faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna septembrie 2017, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile de procesare a crescut cu 8.694 tone (+11,5%), iar producţiile s-au majorat la brânzeturi cu 719 tone (+11,1%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 1048 tone (+6,1%), lapte de consum cu 26 tone (+0,1%) şi smântână de consum cu 4 tone (+0,1%).
Pe de altă parte, producţia de unt a înregistrat o scădere cu 132 tone (-12,6%), iar cantitatea de lapte brut importat s-a diminuat cu 652 tone (-6,5%) în septembrie 2017 faţă de aceeaşi lună a anului trecut.