Importurile de lapte brut au urcat cu 28,2% în primele 10 luni, până la 98.631 tone – INS
În perioada 1 ianuarie – 30 octombrie 2016, majorări importante ale producţiei s-au consemnat la brânzeturi cu 5.696 tone (+8,2%), unt cu 645 tone (+7,3%), lapte de consum cu 12.635 tone (+5,9%), smântână de consum cu 2.647 tone (+4,8%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi alte produse lactate similare) cu 6.995 tone (+4,4%).
Potrivit datelor INS, în octombrie 2016 comparativ cu luna precedentă, laptele de vacă pe care unităţile procesatoare l-au colectat a scăzut cu 1.544 tone (-2,1%).
Astfel, în perioada menţionată, s-au înregistrat scăderi ale producţiei la lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi lapte bătut şi alte produse lactate similare) cu 836 tone (-4,9%) şi brânzeturi cu 30 tone (-0,5%). În acelaşi timp, a crescut producţia la unt cu 158 tone (+15,1%), lapte de consum cu 1397 tone (+6,1%) şi smântână de consum cu 323 tone (+5,6%).