Impozit reţinut la sursă – Norme noi pentru îmbunătăţirea procedurilor, propuse de Comisia Europeană
Această iniţiativă – un element-cheie al Comunicării privind impozitarea întreprinderilor pentru secolul XXI şi al Planului de acţiune al Comisiei din 2020 privind uniunea pieţelor de capital – va promova o impozitare mai echitabilă, va combate frauda fiscală şi va sprijini investiţiile transfrontaliere în întreaga UE, scrie Agerpres.
Termenul „impozit reţinut la sursă” se referă, de exemplu, la situaţia în care un investitor rezident într-un stat membru al UE este obligat să plătească impozit pe dobânzile sau dividendele obţinute într-un alt stat membru. În această situaţie se regăsesc adesea investitorii transfrontalieri. Într-un astfel de scenariu, pentru a evita dubla impunere, multe state membre ale UE au semnat convenţii care evită impozitarea de două ori a aceleiaşi persoane sau societăţi. Datorită acestor convenţii, investitorii transfrontalieri pot depune o cerere de rambursare pentru orice impozit excedentar plătit în alt stat membru.
Problema este că aceste proceduri de rambursare sunt adesea îndelungate, costisitoare şi greoaie, generând frustrări pentru investitori şi descurajând investiţiile transfrontaliere în interiorul UE şi investiţiile realizate din afara Uniunii. În prezent, procedurile de reţinere la sursă aplicate în fiecare stat membru variază foarte mult. Investitorii trebuie să utilizeze peste 450 de formulare diferite în întreaga UE, majoritatea fiind disponibile numai în limbile naţionale. În acelaşi timp, scandalurile Cum/Ex şi Cum/Cum au scos la iveală modul în care pot fi utilizate în mod abuziv procedurile de rambursare: pierderile fiscale rezultate din aceste practici au fost estimate la 150 de miliarde EUR pentru perioada 2000-2020.
Principalele măsuri propuse luni vor uşura viaţa investitorilor, a intermediarilor financiari şi a autorităţilor fiscale naţionale. Un certificat de rezidenţă fiscală digitală comun la nivelul UE va face ca procedurile de reducere a impozitului reţinut la sursă să fie mai rapide şi mai eficiente. De exemplu, investitorii cu un portofoliu diversificat în UE vor avea nevoie de un singur certificat de rezidenţă fiscală digitală pentru a solicita mai multe rambursări în cursul aceluiaşi an calendaristic. Certificatul de rezidenţă fiscală digitală ar urma să fie eliberat în termen de o zi lucrătoare de la depunerea unei cereri. La ora actuală, majoritatea statelor membre recurg în continuare la proceduri pe suport de hârtie.
Vor fi două proceduri accelerate care completează procedura standard de rambursare existentă: o procedură de „reducere la sursă” şi un sistem de „rambursare rapidă”, care vor accelera şi vor armoniza procesul de reducere a impozitului reţinut la sursă în întreaga UE. Statele membre vor putea alege între cele două, existând şi posibilitatea de a opta pentru o combinaţie. În cadrul procedurii de „reducere la sursă”, rata de impozitare aplicată la momentul plăţii dividendelor sau a dobânzilor se bazează direct pe normele aplicabile prevăzute în dispoziţiile convenţiei de evitare a dublei impuneri. În cadrul procedurii de „rambursare rapidă”, plata iniţială se efectuează ţinându-se cont de rata impozitului reţinut la sursă din statul membru în care sunt plătite dividendele sau dobânzile, dar rambursarea oricăror impozite plătite în plus se acordă în termen de 50 de zile de la data plăţii.
Se estimează că aceste proceduri standardizate le vor permite investitorilor să economisească aproximativ 5,17 miliarde de euro pe an.
O obligaţie de raportare standardizată le va oferi administraţiilor fiscale naţionale instrumentele necesare pentru a verifica eligibilitatea pentru rata redusă şi pentru a detecta potenţialele abuzuri. Intermediarii financiari certificaţi vor avea obligaţia să raporteze plata dividendelor sau a dobânzilor către administraţia fiscală relevantă, astfel încât aceasta din urmă să poată urmări tranzacţia. Mai precis, marii intermediari financiari din UE vor fi obligaţi să se înscrie într-un registru naţional al intermediarilor financiari certificaţi. Acest registru va fi deschis şi intermediarilor financiari mai mici şi din afara UE, pe bază de voluntariat.
Contribuabilii care investesc în UE prin intermediari financiari certificaţi vor beneficia de proceduri accelerate de reţinere la sursă şi vor evita dubla impozitare a plăţilor de dividende. Cu cât se înregistrează mai mulţi intermediari financiari, cu atât va fi mai uşor pentru autorităţile fiscale să prelucreze cererile de rambursare, indiferent de procedura utilizată.