Impozitarea bacşişului a fost cerută de hotelieri, din cauza plăţilor cu cardul

Economica.net
06 08. 2019
bacsis_46356900

“Asociaţiile din industrie au cerut impozitarea bacşişului. Reglementarea bacşişului e o chestiune pe care industria şi-o doreşte şi crede că e benefică. Va duce la cre;terea veniturilor angajatilor din acest sector. Si va duce la o stabilitate a personalului”, a declarat Dragoş Anastasiu, şeful Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi un important afacerist din domeniul turismului.

El a spus că varianta discutată până acum nu implică o generalizare a bacşişului, cum există în alte ţări, ci că acesta va rămâne o chestiune benevolă a clientului. 

Cum se procedează

Fizic, pe bonul fiscal va exista un spaţiu în care clientul poate scrie de mână suma de bacşiş. De asemenea, la plata cu cardul, bacşişul va avea o poziţie distinctă, loc care nu se regăseşte acum. Astfel, firmele şi angajaţii din horeca pierd bacşişul în cazul plăţii cu cardul, ceea ce pare să fie şi originea acestei cereri aparent neobişnuite de impozitare din partea patronatului către Ministerul Finanţelor.

Altfel, ministrul Teodorovici a ridicat din umeri la sfârşitul întâlnirii. “Va fi impozitat cu 10%. 

Daca industria o cere…”.

Patronii spun că tot bacşişul, mai puţin impozitul, care se reţine la sursă, va merge în contul salariaţilor. “Pe loc sau într-un anumit termen”, a adăugat Atanasiu. 

Potrivit asociaţiilor de profil, bacşişul mediu în industrie este 7,5% şi a scăzut de când s-au înmulţit plăţile cu cardul.

Horeca numără 250.000 de angajaţi.