Impozitarea veniturilor excepţionale ale petroliştilor. Actul, elaborat până la sfârşitul anului

Proiectul de act normativ privind impozitarea veniturilor excepţionale înregistrate de companiile petroliere va fi elaborat până la sfârşitul anului 2012, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, după întâlnirea cu misiunea FMI, la Ministerul Finanţelor Publice.
Economica.net - Dum, 12 aug. 2012, 07:17
Impozitarea veniturilor excepţionale ale petroliştilor. Actul, elaborat până la sfârşitul anului

‘Formula de calcul a impozitului excepţional va fi stabilită cu asistenţa Băncii Mondiale’, a menţionat ministrul Economiei.

El a precizat că a discutat acest subiect cu FMI, dar acesta va fi definitivat cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice.

Proiectul de lege privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor petroliere va fi aprobat în 2012, iar societăţile vor fi taxate din 2013, a declarat, în 16 mai, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, la reuniunea consilierilor economici din reţeaua de reprezentare externă a României.

Oficialul a precizat că Legea privind suprataxarea veniturilor excepţionale va intra în vigoare în 2013.

Intenţia autorităţilor de a aplica Legea privind suprataxarea veniturilor excepţionale ale companiilor din energie a fost exprimată în urma redevenţelor mici pe care le plătesc companiile petroliere către stat pentru exploatarea resurselor naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...