Impozitele îi îngroapă pe producătorii de ţuică: ” Acciza a ajuns de neplătit”

Economica.net
24 08. 2014
cazan_de_tuica_39514200

‘Acciza este la ora actuală de neplătit, pentru că ajunge şi la 10 lei pe litru. Vrem să se facă diferenţa între alcoolul obţinut din cereale şi alcoolul obţinut din fructe, pentru că în cazul nostru costurile sunt şi de 3-4 ori mai mari. Trebuie să trăim cu toţii. Noi nu luăm din hrana oamenilor şi a animalelor. Noi facem ţuică din fructele pe care nu le putem vinde la piaţă sau din care nu putem face magiun, ca să ne recuperăm cheltuiala. Din moşi-strămoşi facem ţuică şi ea ne mai ajută să ne ducem existenţa şi în anii în care nu avem producţie, dar şi în anii cu supra-producţie când venim la piaţa şi nu ne scoatem cheltuiala nici cu culesul fructelor şi nici cu transportul. Şi atunci, ca să trăim, mergem la butoiul de vin sau de ţuică’, a declarat, pentru AGERPRES, Emil Florescu din comuna Cuca, judeţul Argeş, producătorul ţuicii de prune ‘Doi ochi albaştri’ sau ‘Ochii lui Dobrin’, marcă înregistrată la OSIM.

Florescu a participat la un târg de produse tradiţionale găzduit în week-end de Ministerul Agriculturii.

Emil Florescu deţine 13,09 hectare de teren, dintre care 4 hectare cu livezi şi restul cu fâneţe. O suprafaţă de 5,62 hectare este deja certificată în sistem ecologic , iar restul suprafeţei se află în diferite faze de conversie. Deţine o livada veche de 100 de ani, înfiinţată de bunicul său, dar a reuşit să înfiinţeze şi el unele noi. El afirmă că toţi producătorii din zonă sunt în agricultura ecologică pentru că nu folosesc chimicale, însă nu ştiu să se înregistreze.

‘Eu am certificat peste 5 hectare din cele 13 pe care le deţin, iar pentru restul sunt în diferite perioade de conversie.Toţi producători din zonă sunt în agricultura ecologică, însă nu ştiu să se înregistreze. Anul 2014 a fost unul modest în ceea ce priveşte producţia de fructe din cauza ploilor, însă ne va ajuta să supravieţuim stocurile de ţuică din anii trecuţi. Noi facem anual în medie 200 de litri de ţuică de pe suprafeţele deţinute, în funcţie de producţia de fructe pe care o obţinem. (…) Acum, dacă mergeţi în comună este aproape o tragedie. Oamenii nu mai pot să întreţină livezile, stau cu ţuica în magazie de ani de zile şi nu mai unde o stocheze şi au nevoie de bani ca să întreţină livezile, să are, iar de a înfiinţa livezi noi nici nu poate fi vorba’, a spus producătorul argeşean.

Acesta deţine un cazan de făcut ţuică atestat din anul 1931, moştenit de la străbunici, pentru care are o autorizaţie emisă de Ministerul Finanţelor de la acea vreme, intitulată ‘Autorizaţie pentru Cazane de Fabricat Ţuică şi Rachiuri Naturale’ .

 

AGERPRES