Impozitele locale pot fi plătite fără penalităţi până marţi

Impozitele locale pot fi plătite fără penalităţi până marţi, după această dată se aplică majorări de întârziere de 2% pe fiecare lună şi fracţiune de lună, atrag atenţia autorităţile locale.
Economica.net - lun, 29 sept. 2014, 13:40
Impozitele locale pot fi plătite fără penalităţi până marţi

Primăria sectorului 4 semnalează că în primele opt luni ale anului prin Direcţia Generală de Taxe şi Impozite Locale (DGITL) sector 4 s-au încasat 91.154.580 de lei (cu 1,14% mai mult faţă de 2013) de la aproximativ 172.600 de contribuabili (persoane fizice şi juridice).

Dintre aceştia, 136.500 au plătit anticipat beneficiind de bonificaţia de 10% acordată la plata integrală a taxelor şi impozitelor. Pentru colectarea unui procent cât mai mare din datoriile restante, DGITL sector 4 a emis 66.753 de somaţii şi titluri executorii.

Astfel, în urma remiterii acestor somaţii s-a reuşit încasarea a 11.270.152,70 de lei de la persoanele fizice şi juridice. Pentru cei care nu-şi vor achita obligaţiile după primirea somaţiilor se va proceda la popriri şi alte măsuri de executare silită.

În august DGITL sector 4 a efectuat aproximativ 3.000 de blocări de conturi în timp ce marea parte a popririlor va fi realizată după scadenţa celui de-al doilea termen legal de plată a impozitelor şi taxelor locale, respectiv după 30 septembrie.

Beneficiind de mai multe modalităţi de plată, aproximativ 241.220 de persoane fizice şi 5.110 de persoane juridice şi-au achitat datoriile la bugetul local prin casieriile celor trei centre ale direcţiei.

Alte 21.200 de persoane fizice şi 660 de persoane juridice au achitat taxele şi impozitele prin POS, în timp ce 11.000 de persoane fizice şi 6.200 de persoane juridice prin trezorerie (ordine de plată). Prin sistemele de plată online – site-ul instituţiei www.dgitl4.ro şi site-ul www.ghiseul.ro – au efectuat plata alţi 5.320 de cetăţeni.

Pe de altă parte, Primăria sectorului 6 informează printr-un comunicat de presă că în septembrie s-au intensificat acţiunile de urmărire în special la cei cu restante din anii precedenţi, precum şi aplicarea măsurilor de executare silită asupra celor care nu şi-au achitat impozitele.

În afară de plată cash sau prin POS direct la ghişeele centrelor de colectare contribuabilii pot efectua plăti şi prin infochioşcurile amplasate în marile centre comerciale din sectorul 6, cât şi online prin ghişeul.ro utilizând cardurile bancare.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 25 septembrie, 5.700 de persoane au efectuat plăţi prin infochioşcuri în sumă totală de 1.154.364 de lei, faţă de numai 4.500 de cetăţeni care au achitat 914.587 de lei pentru aceeaşi perioadă a anului trecut.

La unul dintre punctele de plată tip infochioşc amplasat în Drumul Taberei care funcţionează non-stop pot fi efectuate plăti şi pot fi obţinute informaţii legate de sumele de plată. Accesul în acest punct de plată se face pe bază de CNP (prin scanarea cărţii de identitate) şi numai de către persoanele fizice înscrise în evidenţele fiscale sector 6, beneficiind de confidenţialitate.

Prin sistemul de plată online ghişeul.ro în perioada 1 ianuarie – 25 septembrie 3.600 de persoane au efectuat plăţi de 735.065 de lei, faţă de numai 2.000 de persoane care au achitat 407.463 de lei pentru aceeaşi perioadă a anului trecut.

De asemenea, plăţile pot fi efectuate direct la ghişeu la oricare dintre centrele DITL de pe raza sectorului 6 la următoarele sedii: centrul Orizont din Drumul Taberei, centrul Militari din şos. Virtuţii, centrul Giuleşti după următorul program: luni, marţi şi joi în intervalul orar 8,30 – 16,30, miercuri între orele 8,30 şi 18,30, iar vineri în intervalul orar 8,30 – 14,00.

La centrul din Drumul Taberei pot fi încasate amenzi de circulaţie în 48 de ore şi alte impozite şi taxe locale după următorul program: de luni până joi între orele 7,00 – 21,00, vineri în intervalul orar 7,00 – 19,00, iar sâmbătă între orele 9,00 şi 14,00.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...