Impozitul pe profitul multinaţionalelor: UE lansează o anchetă în mai multe ţări
Bruxelles-ul se întreabă dacă unele companii nu beneficiază de ‘acorduri fiscale mai favorabile decât cele autorizate de Uniunea Europeană’ şi care ar reprezenta ‘ajutoare de stat ilegale’, precizează cotidianul economic, citând o sursă apropiată acestui dosar.
Mai multe companii mari, cum ar fi Apple, Google, Starbucks sau Amazon sunt în vizorul mai multor guverne occidentale pentru artificiile contabile pe care le utilizează şi care le permit să plătească impozite foarte mici în unele ţări.
Investigaţia Comisiei intervine în cadrul unei acţiuni mai ample a Uniunii Europene pentru combaterea evaziunii fiscale, un subiect devenit o prioritate pentru liderii europeni, notează AFP.
În cazul în care această anchetă ‘va stabili că societăţile au primit ajutoare de la stat, (Comisia) poate solicita o rambursare’, mai scrie Wall Street Journal, adăugând însă că, în practică, ‘astfel de cereri sunt rare’.
În Statele Unite, o comisie de anchetă parlamentară a pus în cauză în 2013 reţeaua de filiale străine utilizată de Apple pentru a se sustrage de la plata impozitelor pe zeci de miliarde de dolari din profituri.
Fără a acuza grupul de acţiuni ilegale, ancheta a subliniat în special poziţia Irlandei, ţară învinuită în mod frecvent că face jocul multinaţionalelor, oferind impozite mici pentru aceste societăţi, de numai 12,5%, în timp ce media în zona euro este de 23%.
După ancheta parlamentară americană, unele societăţii, precum grupul Apple care a afirmat mereu că respectă legea, negociază chiar un impozit mai mic, de sub 2%.