Împrumut BERD de 7,4 milioane euro pentru modernizarea reţelei de apă şi canalizare din Botoşani

BERD a acordat un împrumut de 7,4 milioane euro pentru finanţarea unui program de investiţii al companiei de apă SV Nova Apaserv, în valoare de 102,5 milioane euro, care beneficiază şi de 80,9 milioane euro din Fondul de Coeziune al UE şi de bani de la bugetul de stat şi local.
Economica.net - joi, 31 oct. 2013, 20:37
Împrumut BERD de 7,4 milioane euro pentru modernizarea reţelei de apă şi canalizare din Botoşani

Investiţia va permite companiei să extindă şi să reabiliteze infrastructura de apă şi canalizare, proiectul vizând reducerea semnificativă a pierderile de apă, optimizarea costurilor de operare şi extinderea serviciilor de furnizare a apei şi de colectare şi tratare a apelor uzate în judeţul Botoşani.

În urma implementării proiectului, 90% din populaţia zonei va beneficia de servicii de apă şi canalizare şi se va atinge un minim de 95% conformitate cu standardele de calitate ale UE.

„BERD şi-a exprimat angajamentul pentru îmbunătăţirea infrastructurii urbane în România, în special a serviciilor de apă şi canalizare, şi pentru facilitarea absorbţiei fondurilor UE. Acest împrumut va permite companiei să modernizeze infrastructura de apă şi canalizare în Botoşani şi aglomerările urbane din judeţ”, a declarat într-un comunicat Jean-Patrick Marquet, director BERD pentru Infrastructura Municipală şi de Mediu.

Împrumutul BERD face parte din Programul Cadru de Co-Finanţare a proiectelor regionale de apă din România, lansat în 2010. Compania de Apă din Botoşani este a 20-a companie din
România care beneficiază de un astfel de împrumut pentru modernizarea serviciilor de apă şi canalizare.

Până în prezent, banca a investit aproximativ 272 milioane euro sub acest program cadru şi a mobilizat peste 1,86 miliarde euro din fondul UE pentru serviciile de apă şi canalizare destinat României.

De la începutul activităţii în România, BERD a investit aproximativ 6,4 miliarde euro în peste 343 de proiecte şi a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanţare.

 

Te-ar mai putea interesa și
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile din Poiana Brașov mizează pe ocupare de 100% de Revelion
Hotelurile şi pensiunile din Poiana Braşov sunt ocupate aproape în întregime pe perioada vacanţei de iarnă, hotelierii pregătindu-le turiştilor pachete de servicii pentru toate buzunarele şi......
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat ...
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...