IMWorld, cel mai important eveniment IT&C „business to business” vine la București pe 8 – 9 octombrie

Economica.net
30 09. 2014
imworld_day_1_285_00148400

Evenimentul vine anul acesta cu o nouă structură a scenelor de conferință și anunță organizarea unor workshop-uri pentru top management, cu sesiuni interactive și cunoscuți speakeri internaționali.

La eveniment sunt așteptați în acest an 120 de speakeri și 6.500 de participanți, cu 30% mai multi decât în 2013.

Liderii online-ului

Participanții la IMWorld 2014 vor avea ocazia sa o cunoască pe Moon Ribas, «Femeia-cyborg», care și-a implantat un senzor care vibrează la fiecare cutremur, indiferent de locul în care acesta se produce. Moon Ribas va vorbi la IMWorld 2014 despre experiențele sale unice ca cyborg și va face cunoscută viziunea pe care o are asupra viitorului iminent în care tehnologia va fi parte din noi.

Alături de Moon Ribas, la IMWorld, vor fi prezenti și lideri ai online-ului, precum Benjamin Ampen, responsabil pentru dezvoltarea noilor piețe din Europa în cadrul Twitter, sau Josh Partridge, director de publicitate pentru EMEA la Shazam.

De altfel, ca în fiecare an, la eveniment vor lua parte numeroși speakeri renumiți la nivel internațional în domeniile în care activează.

Mozilla, o prezență constantă la IMWorld, va fi reprezentată de Chris Heilmann, Principal Evanghelist, care va vorbi despre viitorul aplicațiilor și va spune ce anume ar trebui să facă, atât dezvoltatorii, cât și companiile pentru a nu rămâne în afara pieței, într-o economie în continuă schimbare.

O altă prezență deosebită la IMWorld 2014 este cea a lui Yoav Arnstein, General Manager la LiveRail EMEA, companie fondată de doi români si achiziționată ulterior de Facebook. Compania deține una dintre cele mai utilizate platforme online pentru monetizarea conținutului video.

Arnstein va vorbi despre eficientizarea reclamelor video și despre modul în care acestea pot fi folosite pentru creșterea notorietății brandului, declanșarea unui viral sau creșterea nivelului de interacțiune cu clienții.

Prima tabletă Mozilla

Ediţia din acest an în premieră pentru ţara noastră prima tabletă Mozilla, în variantă beta, care nu a fost încă lansată pe piaţă. Pe lângă acest dispozitiv, pasionaţii de gadgeturi vor putea testa şi mai multe drone profesionale, printre care Phantom 2, Phantom 2 Vision Plus şi Spreading Wings S900, dar şi ochelarii inteligenţi de la Google..

Astfel, participanţii la IMWorld 2014 vor avea posibilitatea să cumpere bitcoins, moneda virtuală faimoasă în întreaga lume, pentru că, în cadrul IMWorld 2014, va fi amplasat un ATM pentru bitcoin, cu ajutorul căruia se vor putea face tranzacţii, atât din lei în bitcoins, cât şi invers.

Dintre dispozitivele Mozilla, tableta menţionată mai sus nu este singurul produs prezent la IMWorld 2014. În cadrul evenimentului, va fi prezentat şi Smartphone Flame, un telefon destinat în special dezvoltatorilor, dar care poate fi achiziționat și de consumatori.

Prima aplicație românească de networking one-to-one

MyCONNECTOR este prima aplicație din România care permite conectarea la nivel one-to-one, între toți participanții la un eveniment. Datorită numeroaselor functionalități pe care le deține, specialiștii din domeniu consideră MyCONNECTOR ca fiind exponenta noului val de aplicații de networking, putând fi încadrată cu succes în top 10 aplicații de acest tip, la nivel global.

Inovația majoră din spatele MyCONNECTOR constă în faptul că, deși va fi lansată pentru prima data la IMWorld, ulterior, ea va permite utilizatorului, având această singură aplicație instalată pe telefon să o poată folosi la toate evenimentele din piață. Va scapa astfel de practica curentă în care pentru fiecare eveniment trebuia să instaleze o nouă aplicație. Dintr-un singur punct de comandă, utilizatorul va găsi centralizat toate evenimentele la care a fost vreodată, la care vrea să meargă în viitor, cu agenda, speakeri, prezentările și înregistrările video, alături de notițele pe care și le-a luat, lista participanților, inclusiv toate mesajele schimbate cu aceștia și, evident, își va putea gestiona și înregistrările de participare platită.

Conceptul evenimentului din acest an: Digital Transformer

Universum Events, organizatorul IMWorld, este în cel de-al treilea an consecutiv în care organizează ceea ce a devenit cel mai important eveniment „business to business”, dedicat soluțiilor digitale, mobile si software. Pentru acest an, Internet & Mobile World a fost construit în jurul conceptului de « Digital Transformer ».

În esența, este vorba despre concentrarea întregului eveniment pe acel profesionist care a înțeles că viitorul este digital și că fiecare dintre noi are un rol crucial de jucat în transformarea digitală a companiilor noastre.

În acest scop, întrucat Internet & Mobile World 2014 va aduce la un loc toți jucătorii relevanți din digitalul românesc și publicul de business interesat de subiect, evenimentul este creionat în așa fel încât să faciliteze întâlnirile, schimburile de idei și să provoce participanții și expozanții la cât mai multă creativitate.

Accesul la IMWorld se face doar pe bază de înregistrare prealabilă, iar biletele pot fi procurate online până pe data de 7 octombrie 2014, accesand www.imworld.ro. La această ediție, există trei tipuri de bilete ce pot fi achiziționate, fiecare având asociat un set de beneficii: Networker ticket, Marketing Guru și Ultimate Digital Transformer ticket.

Evenimentul IMWorld 2014 este susţinut de Telekom Romania în calitate de partener principal, de Lenovo România și Microsoft România în poziția de parteneri de scenă și de Xerox, Avangate, Soft Galaxy, Transart, Cloud Research Studio, GTS Telecom, White Image, Voxility ca sponsori ai evenimentului. Partenerul creativ este Saatchi&Saatchi.

Telekom Romania, prezent pe piața românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom și COSMOTE România, este un brand de telecomunicaţii nou și dinamic, care oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile complete, inovatoare, simplificate și personalizate pentru o comunitate vastă de clienți, cu aproximativ 10 de milioane de contracte de servicii.