În 2012 vor scădea preţurile la ultrabook-uri

Preţul ultrabook-urilor, dispozitivele IT&C apărute anul trecut pe piaţa românească, vor deveni mult mai accesibile pentru că producătorii vor începe lupta la nivelul preţului, iar consumatorii sunt nerăbdători, a declarat, pentru RTV.NET, Bogdan Iftemie,  sales manager  Acer.
laurentiu.matache - lun, 06 feb. 2012, 10:55

“Românii au primit foarte bine ultrabook-urile, noi am fost primul producător care a lansat această categorie în România pe 10 noiembrie 2011.  Vânzările au fost foarte bune, este evident că segmentul educat al pieţei se orientează către ultrabook, feedback-ul pe care  îl avem de la utilizatori este entuziasmant”, a spus Iftemie.

Ultrabook-urile reprezintă segmentul pe care mizază Acer pentru acest an, iar vânzările estimate sunt de 10.000 de unităţi.

Creştere de 10% a pieţei de notebook-uri în 2012

Creşterea pe segmentul calculatoarelor portabile ar putea fi, pe piaţa locală,  doar de 10% faţă de anul precedent.
“Cred că va fi o creştere moderată. Dacă vor fi proiecte mari de infrastructură, ceea ce e puţin probabil, desi e an electoral, cresterea va fi mai mare”, a mai spus Iftemie.

Potrivit acestuia, comportamentul de cumpărare s-a schimbat din cauza crizei economice.

“De la partenerii noştri feedback-ul este în sensul că în zona de business clienţii folosesc la maxim resursele, prelungesc ciclul de viaţă şi nu investesc în echipamente noi decât atunci când este strict necesar. Piaţa creşte încet, aşa cum este natural să fie. Ceea ce a fost în trecut au fost creşteri forţate şi artificiale. A fost greşit. Cu siguranţă nu o sa mai vedem prea curând creşteri cum am avut în 2006 sau 2007”, a mai declarat reprezentantul Acer.

Principalii jucători pe această piaţă sunt Acer, Asus şi HP.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...