În 2024, în România de Black Friday, Visa a blocat cu 159% mai multe tranzacții suspecte față de anul 2023

Anul acesta, în România, în ziua de Black Friday, rețeaua Visa a blocat proactiv cu 159% mai multe tranzacţii suspecte comparativ cu Black Friday 2023. În data de 8 noiembrie, românii au arătat cel mai mare interes pentru produsele din supermarketuri, articole de uz personal precum îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, dar și pentru segmentul de electronice și electrocasnice.
Gabriela Ţinteanu - mar, 10 dec. 2024, 12:00
În 2024, în România de Black Friday, Visa a blocat cu 159% mai multe tranzacții suspecte față de anul 2023

Şi anul acesta de Black Friday consumatorii au cheltuit sume semnificative, iar infractorii cibernetici au continuat să îi vizeze pe cei aflaţi în căutarea celor mai bune oferte.

În România, pe 8 noiembrie, numărul de tranzacții cu carduri Visa a crescut cu 53,3% comparativ cu Black Friday 2023. Faţă de ziua anterioară, creşterea a fost de 30,8%.

Însă, în timp ce consumatorii se aflau în căutarea celor mai bune oferte, infractorii cibernetici așteptau momentul potrivit pentru a-și majora câștigurile. Anul acesta, în România, în ziua de Black Friday, rețeaua Visa a blocat proactiv cu 159% mai multe tranzacţii suspecte comparativ cu Black Friday 2023.

Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România, a declarat: „Evenimentul Black Friday este un reper important în calendarul cumpărătorilor din România, iar anul acesta nu a făcut excepție. Dar este, de asemenea, o bună ocazie de a ne reaminti că ori de câte ori oamenii caută să-și cheltuiască banii câștigați în mod corect, există și infractori care caută potențiale victime. Visa protejează fiecare tranzacție, indiferent cât de mare sau mică, ajutând consumatorii să facă cumpărături în siguranță pe tot parcursul anului, atât în țară, cât și în străinătate.”

Pentru ziua de Black Friday, au fost înregistrate și cele mai populare segmente de piață în care consumatorii din România și-au folosit cardurile Visa. În data de 8 noiembrie, românii au arătat cel mai mare interes pentru produsele din supermarketuri, articole de uz personal precum îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, dar și pentru segmentul de electronice și electrocasnice.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul spaniol Hercesa investește peste 20 de milioane de euro în Vivenda Prime, un bloc cu 105 apartamente
Dezvoltatorul spaniol Hercesa investește peste 20 de milioane de euro în Vivenda Prime, un bloc cu 105 apartamente
Hercesa România anunță lansarea vânzărilor la cel mai nou proiect rezidențial al companiei, Vivenda Prime, lângă blocurile Vivenda Residencias din sectorul 2 al Capitalei. Investiția......
Ce se întâmplă atunci când loteria EuroMillions atinge fondul maxim de premiere
Ce se întâmplă atunci când loteria EuroMillions atinge fondul maxim de premiere
Toată suflarea jucătorilor la loto va fi cu ochii pe loteria EuroMillions pe 20 iunie, când este „obligatoriu” să ...
Rovinieta pentru autoturisme crește cu 78%, cât vor plăti șoferii – proiect de lege
Rovinieta pentru autoturisme crește cu 78%, cât vor plăti șoferii – proiect de lege
Creșterea tarifului rovinietei apare în proiectul de „Lege privind unele măsuri fiscal-bugetare”, publicat de Ministerul ...
FOTO Tramvai fabricat la București, reintrodus azi pe traseul liniei 1
FOTO Tramvai fabricat la București, reintrodus azi pe traseul liniei 1
Un tramvai Bucur LF, fabricat în București, a fost reintrodus pe șine, pe linia 1, potrivit unor imagini postate joi pe ...