În achiziţiile publice se lucrează cu efective mici şi în regim de avarie – Mediafax

Economica.net
24 08. 2016
licitatie_bani_proces_74651800_86680000_70847300_51089400_48687000_09022600

Deşi au trecut doar două luni de la implementarea noului sistem de achiziţii publice, aparent mai flexibil şi mai transparent, unele autorităţi din ţară susţin că întâmpină probleme la fel de birocratice ca acelea din vechea legislaţie, în speţă din modificata şi răsmodificata ordonanţă 34/ 2006.

Aliniată la începutul acestui an directivelor Uniunii Europene, legislaţia românească privind achiziţiile, aparent mai lămuritoare în domeniul modului de cheltuire a banilor publici, a reuşit, până acum, doar să aducă multe semne de întrebare în rândul funcţionarilor publici.

”Este foarte greu în achiziţii publice acum, nu suntem puşi la punct cu toate procedurile, sunt probleme birocratice. Cel mai mult mă deranjează că un proiect, primul pe care l-am demarat pe acest nou cadru legislativ, a fost întors de patru ori din drum. Ni s-a anulat procedura de achiziţie, respectiv licitaţia. Prima dată pentru că garanţia de bună execuţie nu trebuia să fie de 30%, apoi că nu ştiu ce altceva nu e în regulă. Cei de la SEAP (n.r. Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice) ne-au întors procedura de patru ori. E vorba despre proiectul de asfaltare şi plombare a străzilor din Brăila, proiect în valoare de 15,5 milioane de lei. Cel mai mult mă deranjează că nu ne-au trimis de prima dată un punct de vedere unitar, ca să aplicăm corect procedura din start”, a declarat pentru Mediafax primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir.

Aplicarea legislaţiei şi a metodologiei, la fel de vagă

Edilul şef al Brăilei susţinea şi că, o vreme, SEAP n-ar fi funcţionat şi asta iarăşi ar fi creat probleme: ”SEAP a fost upgradat pentru noua legislaţie şi asta a durat. Probleme nu sunt cu legislaţia, care ar fi fost armonizată cu directivele UE, ci cu birocraţia, că aşa facem noi: cum apare un act normativ nou, cum ne grăbim să-l facem mai stufos, să-l complicăm şi ajungem să nu mai ştie nimeni ce trebuie făcut”. Citeşte mai departe pe Mediafax