În cazul unor bănci, rata efectivă de taxare (2% pe cifra de afaceri) poate ajunge până la 72% din profitul brut – PriceWaterhouseCoopers (PWC)

Primele cele mai mari zece bănci din România vor plăti un impozit pe cifra de afaceri între 23% și în unele cazuri peste 100% din impozitul pe profit datorat, în primii doi ani de la intrarea în vigoare a măsurii propuse de guvern, în care cota aplicată va fi de 2%, reiese din calculele realizate de echipa de taxe pentru servicii financiare a PwC România.
Gabriela Ţinteanu - J, 26 oct. 2023, 11:40
În cazul unor bănci, rata efectivă de taxare (2% pe cifra de afaceri) poate ajunge până la 72% din profitul brut - PriceWaterhouseCoopers (PWC)

Primele cele mai mari zece bănci din România vor plăti un impozit pe cifra de afaceri între 23% și în unele cazuri peste 100% din impozitul pe profit datorat, în primii doi ani de la intrarea în vigoare a măsurii propuse de guvern, în care cota aplicată va fi de 2%, reiese din calculele realizate de echipa de taxe pentru servicii financiare a PwC România.

Acest impozit minim pe cifra de afaceri se va adăuga impozitului pe profit datorat până acum. Astfel, cota efectivă de impozitare în sistemul bancar – impozit pe profit plus impozit pe cifra de afaceri -, calculată pe baza datelor financiare aferente anului 2022, s-ar situa între 17% și 72% raportat la profitul brut.

Statul ar putea încasa astfel un impozit suplimentar de cel putin 680 milioane de lei pe an de la bănci, cu 42% mai mult decât nivelul din 2022.  Cele mai afectate sunt băncile care aveau o cotă efectivă de impozitare mică și care beneficiază de anumite facilități fiscale (precum neimpozitarea veniturilor din dividende, facilitatea privind profitul reinvestit etc.).

Impozitul pe cifra de afaceri de 2% în primii doi ani se va calcula asupra veniturilor care sunt raportate la BNR, respectiv asupra cifrei de afaceri reale. Noua impozitare se va aplica, astfel, tuturor veniturilor operaționale ale băncilor, din care nu vor fi scăzute cheltuielile cu dobânzile, comisioanele, personalul și altele. Un alt aspect important care merită menționat este că impozitul pe cifra de afaceri se va plăti trimestrial, printr-o declarație fiscală nouă, iar cheltuiala cu acest impozit nu va fi deductibilă la calculul impozitului pe profit. După primii doi ani de la intrarea în vigoare a noului impozit, cota va scădea la 1% și se va plăti cel puțin încă doi ani.

Măsura se va aplica de la 1 ianuarie 2024, iar previziunile privind încasările bugetare din acest impozit sunt făcute de Ministerul Finanțelor pentru patru ani. Prin urmare ne așteptăm ca acest impozit să se aplice cel puțin în această perioadă de patru ani.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rușii par a se regrupa în Herson, pregătindu-se pentru a ataca zona insulară din apropiere
Rușii par a se regrupa în Herson, pregătindu-se pentru a ataca zona insulară din apropiere
Forțele ruse au redus temporar numărul operațiunilor de asalt în regiunea Herson pe parcursul ultimelor 24 de ore, regrupându-se în vederea unor atacuri mai intense asupra insulelor de pe......
A treia hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3: România și Serbia se pregătesc să semneze memorandum
A treia hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3: România și Serbia se pregătesc să semneze memorandum
Serbia și România intenționează să semneze un memorandum de înțelegere (MoU) privind construcția centralei hidroelectrice ...
ChatGPT ajunge la 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal
ChatGPT ajunge la 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal
OpenAI a anunţat că platforma ChatGPT va atinge în această săptămână 700 de milioane de utilizatori activi săptămânali, ...
APIA încearcă să digitalizeze Portalul unic al fermierilor, demers destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice
APIA încearcă să digitalizeze Portalul unic al fermierilor, demers destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile ...
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a semnat contractul de finanțare pentru proiectul Portal ...