În Germania există banking cu faţă umană. Cum arată şi cum a fost otrăvit
Cum au apărut astfel de servicii? Banca de economii din Dillingen an der Donau a fost nevoită să închidă mai multe sucursale pentru a reduce costurile, după scăderea abruptă a veniturilor ca urmare a politicii monetare cu dobânzi zero dictată de Banca Centrală Europeană (BCE), relatează Financial Times (FT).
Particularităţile sectorului financiar-bancar din Germania îl fac deosebit de vulnerabil la măsurile agresive de relaxare a politicii monetare adoptate de BCE pentru a susţine economia eurozonei şi pentru a combate deflaţia. În Germania, cele mai mari cinci bănci au o cotă de piaţă de aproximativ 32%, faţă de 75-85% în ţări ca Franţa sau Olanda. Grosul serviciilor bancare pentru populaţie, IMM-uri şi companii de mărime medie este asigurat de o constelaţie de 1.500 de bănci şi case de economii cu prezenţă municipală sau regională – Sparkassen şi Landesbanken. Concurenţa este feroce, într-o ţară unde economisirea este un mod de viaţă.
În ultimii cinci ani, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de politică monetară în statele euro până aproape de zero – dobânda la facilitata de depozite overnight este negativă – şi a călcat pedala tiparniţei cu un program de relaxare cantitativă de 1.700 miliarde de euro, prin care cumpără obligaţiuni de stat de pe pieţele secundare pentru a injecta lichiditate în economie şi pentru a reduce costul creditării. BCE crede că astfel va reuşi să reaprindă inflaţia, blocată în teritoriu negativ de câteva luni, să încurajeze investiţiile şi să repornească creşterea economică a Europei.
Efectele: dobânzi mici la credite şi aproape inexistente la depozite, randamente infime la obligaţiuni şi alte instrumente cu venit fix, respectiv dobânzi negative pentru lichiditatea neutilizată din sistemul bancar, ceea ce ar trebui să încurajeze băncile să dea împrumuturi.
Politicile BCE reprezintă un tratament temporar pentru criza cronică din statele din sudul Europei, unde „reformele structurale” întârzie. Reducerea presiunii pieţelor asupra verigilor slabe din structura euro vine însă cu preţul perturbării serioase a modelului german, iar BCE este deseori criticată dur, în Germania, de politicieni, de elite şi de părţi ale societăţii civile. Vechea gardă din Bundesbank – banca centrală a Germaniei – a privit dintotdeauna cu scepticism politicile BCE, care odată cu trecerea la euro a preluat mandatul de garant al stabilităţii monetare de la ţările care intră sub umbrela monedei unice. Protestele anti-BCE s-au înmulţit şi intensificat pe măsură ce presiunea resimţită de deponenţi, de bănci şi de sectorul asigurărilor şi fondurilor de pensii a crescut. Randamentul oferit de obligaţiunile de stat germane – principalul activ pentru fondurile germane de pensii – s-a prăbuşit de la aproximativ 4%, în 2008, pentru titlurile cu maturitatea la 10 ani, la sub 0,2% azi, pe fondul programului de relaxare cantitativă al BCE şi crizei economice perpetue din Europa, care a împins investitorii către active cu grad ridicat de siguranţă.
Presa acuză BCE că întreţine „un dezastru social” în Germania, iar o bancă susţine, într-un raport, că scăderea dobânzilor a privat populaţia de câştiguri de 200 de miliade de euro din economisire în perioada 2010-2016. BaFin, autoritatea de supraveghere financiară din Germania, descrie dobânzile scăzute drept „o otravă lentă” pentru sistemul financiar german.
Cea mai dură acuzaţie a venit de la ministrul de Finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble, care crede că BCE şi preşedintele instituţiei, Mario Draghi, poartă jumătate din vină pentru ascensiunea partidului Alternativa pentru Germania, care promovează o agendă eurosceptică, anti-imigraţie şi anti-euro. În replică, Draghi a amintit că mandatul BCE se referă la stabilitatea preţurilor în toată zona euro, nu numai în Germania, şi a explicat că scăderea dobânzilor reprezintă un efect al unei situaţii la apariţia căreia a contribuit şi Germania. Anul viitor vin alegerile parlamentare, iar dreapta eurosceptică traversează o perioadă de ascensiune, alimentată şi de criza refugiaţilor. Guvernul şi coaliţia CDU/CSU sunt deja în stare de asediu, cu tensiuni puternice inclusiv în interior, iar ultimul lucru de care are nevoie Angela Merkel este un conflict cu deponenţii şi cu bancherii.
Germania a avut şi de câştigat de pe urma noii direcţii a politicii monetare a BCE. Scăderea costului creditului a ajutat guvernul să se împrumute mai ieftin ca oricând. Serviciul datoriei de stat a scăzut de la 63,9 miliarde de euro în 2010 la 48,5 miliarde de euro anul trecut, ceea ce a contribuit la excedentul bugetar acumulat în pofida cheltuielilor neprevăzute provocate de afluxul masiv de refugiaţi şi imigranţi. Şi bugetul din acest an contează pe excedent. Menţinerea pe linia de plutire a celorlalte economii din Europa înseamnă că populaţia şi companiile de acolo pot continua să cumpere produse germane, iar devalorizarea (moderată) a euro faţă de monedele principalilor parteneri comerciali a crescut competitivitatea exporturilor germane.
Toate acestea nu se văd însă la nivelul Germaniei care economiseşte. Pentru deponenţi, pensionari şi investitori în fonduri mutuale cu profil conservator, care merg pe pariul sigur al obligaţiunilor de stat, presiunile din sistemul financiar au devenit o problemă reală, concretă, palpabilă: câştigă mai puţini bani. În 2015, germanii au pus deoparte, în medie, 17% din venitul discreţionar, locul doi în UE după Suedia la capitolul economii.
Germania are cea mai redusă rată de împroprietărire din Europa. Doar 52,4% dintre germani deţin o locuinţă, astfel că o parte numeroasă a populaţiei nu a beneficiat de pe urma creşterii preţurilor proprietăţilor, care se manifestă şi în Germania la fel ca în restul Europei datorită politicilor BCE, tot ca instrument de încurajare a creditului. Totodată, germanii n-au prins niciodată gustul jocului la Bursă. Doar 14% dintre germani deţin acţiuni listate la bursă, potrivit unui studiu. Motivele sunt diverse. Structura sistemului fiscal nu încurajează investiţiile pe bursă, iar sistemul public de pensii evită investiţiile volatile. De asemenea, germanii sunt în general conservatori în privinţa banilor, preferând să nu rişte. Criza dotcom de la începutul deceniului trecut şi criza financiară mondială din 2008 au contribuit la suspiciunea cu care germanii privesc în general bursa.
Nemţii investesc, de regulă, fie în conturi de economii, fie în produse cu venit fix şi risc scăzut, precum titlurile de stat. Printre cele mai populare produse sunt asigurările de viaţă cu acumulare, mai ales cele cu randament garantat. În vremurile bune, acest randament garantat putea ajunge la 4%, însă azi nu depăşeşte 0,9%. Cel mai recent raport de stabilitate de la Bundesbank ridică semne de întrebare privind viabilitatea companiilor de asigurări în actualul climat. În cel mai pesimist scenariu, 21 din cele 83 de companii de asigurări supuse testului de stres ar coborî sub cerinţele minime de capital până în 2025.
În sectorul bancar, se estimează că, în condiţiile actuale, profitul celor 1.500 de bănci mici şi mijlocii din ţară va scădea cu 25% până în 2019, în principal ca urmare a prăbuşirii veniturilor din dobânzi. Dacă dobânzile continuă să scadă, băncile ar putea pierde 60% din profitabilitate în următorii trei ani. De asemenea, dobânda negativă la facilitatea de depozite a BCE a costat anul trecut băncile germane mici şi mijlocii nu mai puţin de 248 de milioane de euro.
În multe ţări din Europa, băncile s-au apărat prin creşterea artificială a costurilor pentru clienţi, mai ales în zona creditării: comisioane noi, comisioane mai mari, diverse taxe. În Germania însă, băncile evită cu orice preţ trecerea costurilor în spinarea populaţiei, considerând că s-ar expune, imprudent, la pierderi serioase de credibilitate şi de imagine. Dobânzile scăzute la depozite au lovit oricum apetitul nemţilor pentru depozite de economii. Astfel, băncile au crescut, discret, costurile suportate de companii şi de partenerii instituţionali. Au fost introduse, pe alocuri comisioane pentru servicii care erau oferite gratuit anterior, şi au apărut măsuri vizibile de reducere a cheltuielilor, precum închiderea de sucursale.
Deloc surprinzător, soluţia propusă de marile bănci este consolidarea, adică reducerea numărului de bănci de pe piaţă. Pentru început, micile bănci vor începe, probabil, să suporte la comun anumite costuri, precum operaţiunile back office, iar în opinia experţilor nu sunt excluse fuziuni la scară mică.