În goană după pokemoni, doi minori au trecut ilegal granița cu SUA
Cei doi minori, a căror vârstă nu a fost precizată, au fost reperaţi şi arestaţi după ce au traversat „ilegal” frontiera joi seara, a anunţat poliţia de frontieră americană într-un comunicat.
Agenţii US Border Patrol au dat peste „doi indivizi care se îndreptau spre sud venind din Canada şi care jucau Pokemon Go pe telefoanele lor mobile”, se arată în comunicat, precizând că poliţiştii „au determinat repede la faţa locului că este vorba de doi tineri inconştienţi de teritoriul în care se aflau”.
Cei doi minori au fost duşi la punctul de control pentru a fi predaţi părinţilor lor.
Jocul de „realitate virtuală augmentată” Pokemon Go a fost lansat în SUA la 6 iulie şi a devenit repede senzaţia anului, deşi este foarte criticat având în vedere că necesită accesul la istoricul Google şi la e-mail-urile utlizatorilor săi.
Incidentele, de multe ori hilare, s-au înmulţit de la acea dată în întreaga lume.