În Italia a devenit obligatorie de astăzi vaccinarea persoanelor de peste 50 de ani
Cei care nu s-au vaccinat încă au primit o perioadă de graţie până la sfârşitul lunii ianuarie pentru a face acest lucru.
De la 1 februarie, toţi cei care nu sunt vaccinaţi sau care nu au primit a doua doză sau o injecţie de rapel, deşi au avut ocazia să o facă, vor fi amendaţi cu 100 de euro.
Măsura va rămâne în vigoare până la 15 iunie şi se aplică tuturor rezidenţilor cu vârsta de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.
Începând cu 15 februarie, cei din această categorie de vârstă vor trebui, de asemenea, să prezinte la locul de muncă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală şi, dacă nu pot face acest lucru, vor fi obligaţi să lucreze la distanţă. Angajaţii sub 50 de ani pot să prezinte şi un test cu rezultat negativ. Cei care încalcă măsurile riscă amenzi între 600 şi 1.500 de euro.
Introducerea vaccinării obligatorii pentru persoanele în vârstă a stârnit reacţii mixte în ţară.