În lipsă de clienţi, proprietarii îşi scot terenurile spre închiriere
Pentru că piaţa terenurilor a scăzut mult în ultimii ani, proprietarii de terenuri, care au cumpărat înainte de criză, preferă să scoată spre închiriere proprietăţile. La fel s-a întâmplat şi cu speculatorii de pe segmentul apartamentelor, care au vrut să mai amortizeze din preţurile mari plătite înainte de criză prin închirierea locuinţelor.
„Ca şi pe segmentul apartamentelor, cei care au investit în terenuri înainte de criză încearcă să mai recupereze din bani prin închirierea lor. Au oarece venit şi aşteaptă în revitalizarea pieţei”, a declarat pentru RTV.net Radu Zilişteanu, analist imobiliar.
În momentul de faţă, pe segmentul imobiliar nou creat există mai multă cerere decât ofertă. Cele mai multe anunţuri de închiriere pot fi văzute direct pe proprietăţi, pe anunţurile de vânzare care mai nou sună „vând sau închiriez teren…”,
„Avem cereri de închiriere terenuri. Eventualii chiriaşi vin şi se interesează, însă proprietarii de terenuri sunt mai puţini”, explică Viorel Giugal, reprezentant al Galaxi Imob.
Pe terenurile intravilane, cererea principală vine din partea celor care vor să deschidă service-uri auto, spălatorii auto, terase de vară. Terenurile din afara oraşelor sunt vânate de către cei care au nevoie de spaţii de depozitare mai mari.
„În Bucureşti, în urma ofertelor puţine pe care le avem, terenurile se închiriază cu 1-2,5 euro metrul pătrat, în funcţie de poziţionarea terenului, a vadului comercial existent sau nu, precum şi a utilităţilor existente”, a mai spus Viorel Giugal.
Anul 2012 ar putea aduce pe piaţă mai multe terenuri spre închiriere. „Tendinţa ar putea continua şi în 2012. Chiar dacă economia îşi revine, piaţa imobiliară se reface mai târziu”, a explicat analistul imobiliar Radu Zilişteanu.