În Londra, oamenii fără adăpost vor fi izolați în 300 de camere de hotel, pentru a fi mai bine protejați de coronavirus

Primarul Londrei a anunţat sâmbătă că a rezervat 300 de camere de hotel pentru a permite izolarea persoanelor fără adăpost şi a evita contaminarea lor cu noul coronavirus, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - S, 21 mart. 2020, 13:55
În Londra, oamenii fără adăpost vor fi izolați în 300 de camere de hotel, pentru a fi mai bine protejați de coronavirus

„Londonezii fără adăpost vor beneficia de o protecţie vitală împotriva coronavirusului, primarul Sadiq Khan, cu sprijinul guvernului, punându-le la dispoziţie 300 de camere de hotel în care se vor putea izola în cursul următoarelor săptămâni”, a indicat municipalitatea într-un comunicat.

Pe parcursul întregului weekend, oamenii străzii urmau să fie aduşi în camerele a două hoteluri din Londra aparţinând grupului Intercontinental, transportul făcându-se cu taxiul, celebrele „black cab”, pentru a evita transportul în comun. Camerele au fost rezervate pentru următoarele 12 săptămâni.

Noul virus a infectat aproape 4000 de oameni şi a provocat 177 de decese în Marea Britanie, potrivit celui mai recent bilanţ de vineri, Londra fiind una din cele mai afectate regiuni.

Oamenii străzii sunt mai susceptibili să aibă probleme de sănătate, inclusiv respiratorii, şi au o posibilitate mult mai mică de a se izola şi a se spăla pe mâini, ceea ce îi face mai vulnerabili în faţa noului virus.

Circa 9000 de persoane fără adăpost au fost recenzate în 2018/2019 în capitala britanică.

Costul măsurii anunţate de primăria londoneză nu a fost precizat, dar municipalitatea a asigurat că închirierea camerelor s-a făcut la un preţ „semnificativ redus”.

Te-ar mai putea interesa și
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela Frăsineanu
România nu este afectată de deșertificare, ci de fenomenul de aridizare accentuată – consilier de stat Mihaela ...
România nu este afectată de deşertificare, ci fenomenul care se manifestă din ce în ce mai pregnant este aridizarea accentuată, însă vom putea vorbi peste nişte ani de deşertificare, dacă......
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
UE va elimina tarifele de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026
Uniunea Europeană a convenit eliminarea tarifelor de roaming pentru Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2026, a anunţat ...
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și a Străzii Ștefan cel Mare
Primăria Galați a atribuit un contract de 138 de milioane de lei pentru modernizarea Bulevardului Siderurgiștilor și ...
Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a semnat, astăzi, alături de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare ...
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
CPI reclamă Ungaria la Adunarea Statelor Membre pentru că nu l-a arestat pe Netanyahu
Curtea Penală Internaţională (CPI) a afirmat vineri că Ungaria nu şi-a îndeplinit obligaţia conform Statutului de ...