În mărinimia sa, statul ne-a dat dreptul la bon
„Ministerul Finanțelor Publice recomandă clienților, cărora un operator economic le refuză emiterea și respectiv înmânarea bonului fiscal, să abordeze următoarea conduită: Să solicite în mod expres eliberarea și înmânarea bonului fiscal în situația în care acesta nu este înmânat din proprie inițiativă de comerciant. Să aștepte un interval rezonabil de timp care să permită operatorului economic efectuarea operațiunilor de eliberare și respectiv de înmânare a bonului fiscal, în funcție de situația concretă în care se află, respectiv un magazin, un restaurant, o unitate de prestări servicii etc. În cazul unui refuz al comerciantului, să invoce dreptul legal pe care îl are de a primi un bon fiscal, de a participa la loteria bonurilor fiscale și de a beneficia de bun sau serviciu fără plata contravalorii acestuia”.
Asta scrie pe site-ul ANAF. Ce mă interesează e „dreptul legal (al clientului – n.r.) pe care îl are de a primi un bon fiscal, de a participa la loteria bonurilor fiscale”. Un drept despre care nu știam că îl am.
De fapt, avem de a face cu o pervertire a limbajului și a logicii. Nu există nici un „drept la bon” al consumatorului. Există obligația legală a comerciantului de a emite bonul, ca marcă a faptului că este un bun contribuabil, care ține evidența corectă a vânzărilor pentru care datorează taxe statului. Obligație corelativă cu cea a clientului de a plăti aceste taxe. Nu că ar avea de ales, atunci când vorbim de TVA. Faptul că ți se dă bon înseamnă că vânzătorul îți arată că banii pe care îi dai ca TVA ajung chiar la bugetul de stat. Nu văd însă cu ce te încălzește asta. N-ar fi, totuși, mai bine să nu fii obligat să dai acei bani în plus?
Cât despre „dreptul de a participa la loteria bonurilor fiscale”, aceasta nu e decât o momeală menită să te transforme în agent fiscal benevol, care să supravegheze în locul statului disciplina fiscală a comerciantului. De altfel, loteria e foarte amuzantă. Câștigă bonurile cu o anumită valoare emise într-o anumită zi. De exemplu, bonurile în valoare de 338 de lei din 15 aprilie. Adică cum, te duci la cârciumă și faci consumație, brusc simți – cu experiența de la 6 din 49 – că ai putea să câștigi dacă se combină cifrele 3 și 8 și îi zici chelnerului să îți aducă băutură și mâncare de fix 338 de lei? Dar astfel de absurdități sunt inevitabile atunci când vorbim de așa-zisul drept socialist la bon fiscal în loc de dreptul capitalist la bunuri și servicii obținute prin schimb voluntar, în cadrul diviziunii muncii.
Păi în cazul ăsta n-ar trebui ca cei care se căsătoresc să angajeze o firmă posesoare de casă de marcat care să încaseze banii de dar, dar și pe cei primiți de lăutari, astfel încât statul să nu rateze fiscalizarea acestora? Iar dedicațiile mai scumpe de 2.000 de euro să fie raportate la Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor? Sau și mai bine: lăutarii să poarte un POS pe frunte, unde nuntașii să-și lipească cardurile contactless?