În plină criză economică, în România sunt peste 500 de maşini de lux

Economica.net
29 01. 2012

Cele 504 de maşini exclusiviste care circulă în România au o valoare totală de 100 milioane euro. Aproape cât 20 de kilometri de autostradă ieftină. Marca Bentley este cea mai bine reprezentantă: nu mai puţin de 209 de români sunt fericiţii posesori ai unui astfel de exemplar.

Pe şoselele de la noi circulă şi 140 de maşini Ferrari. Modelul cel mai îndrăgit de bogaţii de la noi este F 430.

Parcul auto exclusivist din România mai conţine 72 de maşini Rolls Royce, 62 de automobile Aston Martin şi 17 Maybach.

Cea mai scumpă maşină din lume, Bugatti Veyron, nu lipseşte nici ea de pe drumurile noastre. Puţini sunt cei care au ocazia să o vadă: în România există doar un singur exemplar. Preţul de bază al unui astfel de automobil este de 1,2 milioane euro.

Cei mai mulţi români se mulţumesc, însă, cu maşini normale. Pe şoselele din România circulă peste 4 milioane de maşini.