În plină criză greacă, OCDE trage un semnal de alarmă în legătură cu datoriile publice

Economica.net
03 07. 2015
ocde_49919400_22837300

„Din cauza în mare parte a unei creşteri economice atone, datoria publică a crescut puternic în timpul recentei crize ajungând în medie la 111 % din PIB în ansamblul OCDE în 2013: cel mai ridicat nivel de la cel de-al doilea război mondial”, a declarat economistul şef al OCDE, Catherine Mann, prezentând un raport cu ocazia unei reuniuni la Aix-en-Provence, în sudul Franţei.

”Lucrările noastre arată că astfel de niveluri ale datoriei au un impact negativ asupra economiei”, a afirmat dna Mann, făcând apel la guverne să adopte ”obiective privind datoria prudentă pe termen mediu”.

OCDE, din care fac parte 34 de ţări dezvoltate, a stabilit nivelurile datoriei publice dincolo de care statele se află în ”zona de pericol” şi estimează că zona euro ar trebui să fie îndeosebi de prudentă.

”Pentru ţările avansate ale OCDE, pragul datoriei (dincolo de care apar efectele nefaste pentru economie) se află într-un interval cuprins între 70 % şi 90 % din PIB”, în timp ce pentru cele din zona euro ea coboară între ”50 % şi 70 % din PIB”, potrivit organizaţiei.

Ţările membre ale uniunii monetare trebuie să fie mai prudente, deoarece, ”contrar altora, ele nu pot utiliza politica monetară pentru susţinerea propriei lor creşteri economice”, a explicat dna Mann pentru AFP, reamintind totuşi că procentele respective sunt la niveluri recomandate pe termen lung.

Tratatele europene interzic teoretic niveluri ale datoriei mai mari de 60 % din PIB, dar acest criteriu este foarte puţin respectat.

OCDE subliniază cazul unor ţări europene îndeosebi de fragile, precum Grecia şi Irlanda, unde ”nivelul prudent de îndatorare se stabileşte, potrivit organizaţiei, la 35 % din PIB. Or, datoria Greciei atins în prezent 180 % din PIB.

AFP notează că publicarea acestui raport are o rezonanţă deosebită, în timp ce Europa aşteaptă cu nerăbdare rezultatele unui referendum ce va avea loc duminică în Grecia privind obiectivele de austeritate bugetară stabilite pentru Atena de către creditorii săi.