În pofida crizei, Erste Group ar putea să plătească dividende

Economica.net
16 10. 2020
dsc_0484_28534900

Erste a informat, joi, că, la recomandarea echipei manageriale, consiliul de supervizare de la Erste Group Bank AG a decis să propună acordarea, condiţionată, a unor dividende în numerar de 0,75 euro pe acţiune pentru exerciţiul financiar 2019 la Adunarea Generală Anuală care va fi organizată, în format virtual, la data de 10 noiembrie 2020.

Aceste dividende „sunt condiţionate de modificarea actualei recomandări a organismelor de reglementare, privind abţinerea de la distribuirea de bani către acţionari, şi de absenţa altor restricţii legale care să împiedice astfel de distribuiri”, a informat grupul bancar într-un comunicat de presă.

Plata dividendelor este programată pentru data de 15 februarie 2021, cu condiţia ca la 8 februarie 2021 să fie îndeplinite toate condiţiile.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.700 de angajaţi deservesc 16,2 milioane de clienţi în cadrul a 2.500 de filiale din 7 ţări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croaţia, Serbia). La sfârşitul lui 2018, Erste Group deţinea active totale în valoare de 236,8 miliarde de euro, înregistra un profit net de 1,79 miliarde de euro, precum şi un indice al capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat integral) la 13,5%.

Banca Comercială Română (BCR) este membră a Erste Group. BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 21 de centre de afaceri şi 22 de birouri mobile dedicate companiilor şi 431 unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. Banca are o reţea naţională de peste 2.000 de bancomate şi 15.300 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi.