În prima zi de relaxare a restricţiilor din cauza COVID-19 grecii s-au grăbit să se tundă şi să cumpere flori

Economica.net
04 05. 2020
atena_68765456789_59485500

Începând cu primele ore ale dimineţii, poliţia a făcut verificări în autobuze şi staţii de metrou pentru a se asigura că pasagerii poartă măşti chirurgicale obligatorii, dar şi în magazine, pentru a inspecta respectarea regulilor de distanţare socială.

Grecii nu mai au nevoie acum de un formular în care să declare un motiv valid – cum ar fi aprovizionarea cu alimente şi medicamente sau realizarea exerciţiilor fizice – pentru a putea să îşi părăsească locuinţele, scrie Agerpres.

Volumul de trafic a crescut pe străzile din Atena şi din alte oraşe importante, oamenii formând cozi în faţa magazinelor de electrocasnice, care au primit permisiunea de a se redeschide pentru prima dată după ce Grecia a impus restricţii dure la mijlocul lunii martie.

Grecia, o ţară cu 11 milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent 2.626 de cazuri de COVID-19, boala respiratorie provocată de noul coronavirus, şi 144 de decese, cu mult mai puţine decât în multe alte ţări europene.

Grecia, care în 2018 s-a restabilit după o criză financiară ce a distrus un sfert din producţia sa economică, este nerăbdătoare să permită companiilor comerciale să îşi reia activitatea şi se teme că pandemia de coronavirus va afecta grav veniturile din turism, unul dintre pilonii economiei sale.

Televiziunile locale au prezentat coafeze şi clienţii acestora purtând măşti chirurgicale în Atena şi în Salonic, un oraş din nordul ţării. Saloanele de coafură îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe bază de programare.

Unele magazine de vânzare cu amănuntul, printre care florării, librării, magazine de optică medicală şi servicii de spa, se numără printre activităţile care au primit permisiunea de a se redeschide începând de luni.

Programul de funcţionare al magazinelor redeschise se va prelungi probabil datorită cererii mari.

Redeschiderea şcolilor, restaurantelor şi barurilor se preconizează pentru a doua parte a acestei luni. Hotelurile se vor redeschide în Grecia începând cu 1 iunie.