În primul trimestru, 500 de români au căutat înţelegeri ambiabile cu băncile, în creştere cu 60% faţă de anul trecut

Economica.net
04 04. 2019
mediation_69961900

Din numărul total al celor 494 de cereri primite în primele trei luni din 2019, 458 se refereau la diverse speţe în relaţia cu banca, în vreme ce 36 vizau diferite aspecte ale relaţiei consumatorilor cu IFN-urile. 

Numărul total de dosare constituite în T1 2019 a ajuns la 147, dintre care 146 au fost formate în relaţia cu băncile, în vreme ce la nivelul IFN-urilor a fost constituit un singur dosar, în intervalul menţionat. Dintre aceste dosare, 65 s-au soluţionat cu înţelegerea părţilor (toate în raport cu băncile), alte 80 de dosare aflându-se în curs de procesare. În două dosare părţile nu s-au înţeles, scrie Agerpres. 

Totodată, 53 de cereri au fost soluţionate amiabil de către comercianţi, după sesizarea CSALB (comercianţii au negociat direct cu consumatorii), respectiv 49 de cereri soluţionate amiabil în relaţia cu băncile şi 4 cereri soluţionate amiabil de către IFN-uri. 

„Putem spune că, de la începutul anului, 108 consumatori s-au împăcat cu băncile, prin intermediul CSALB, faţă de doar 74 în aceeaşi perioadă din 2018”, se menţionează în comunicat. 

În context, Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB, a precizat că avansul numărului de cereri a determinat mărirea echipei de conciliatori CSALB. 

„Echipa de conciliatori reprezintă resursa cheie pe care CSALB o poate folosi în sprijinul găsirii unei soluţii alternative la instanţă, care să avantajeze, deopotrivă, consumatorii şi instituţiile financiar-bancare. În plus, creşterea numărului de cereri a făcut necesară luarea deciziei de mărire a echipei de conciliatori. De aceea, întărirea Corpului Conciliatorilor cu patru noi reprezentanţi ne bucură şi ne dă încredere că tot mai mulţi români şi comercianţi vor apela la conciliere pentru a-şi rezolva litigiile. Pe de altă parte, ne aşteptăm ca această creştere a solicitărilor venite dinspre consumatori să fie urmată şi de o creştere a numărului de cereri acceptate de comercianţi”, a declarat Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.

Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB) este o entitate juridică autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, de interes public, cu personalitate juridică, înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015, ce transpune la nivel naţional Directiva 2013/11/UE privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE.