‘În ceea ce priveşte liberalizarea vizelor Turciei în Uniunea Europeană nu există nicio problemă între cele două Guverne, cel al României şi cel al Turciei. Guvernul României a susţinut ferm aderarea Turciei la Uniunea Europeană, şi ministrul Borc a subliniat acelaşi mesaj în întâlnirea pe care am avut-o astăzi (miercuri – n.r.) dimineaţă’, a explicat oficialul turc în cadrul unei conferinţe de presă.
În plus, reprezentantul Guvernului de la Ankara susţine că există această înţelegere între ţara sa şi forul comunitar cu privire la eliminarea vizelor şi speră ca acest lucru să se materializeze cât mai curând.
‘Avem o înţelegere cu UE în acest sens şi noi sperăm ca UE să îşi facă datoria şi această problemă a liberalizării vizelor să se rezolve în cel mai scurt timp, mai ales că noi suntem o ţară care încearcă de mult timp să adere la UE şi cele mai mari subiecte, precum Uniunea Vamală, spre exemplu, s-au rezolvat deja. Între Turcia şi UE există o Uniune Vamală care asigură libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor şi asigură un cadru potrivit oamenilor de afaceri care activează în România’, a mai spus ministrul Dezvoltării din Turcia.