În România s-a schimbat Codul Fiscal, dar nu şi mentalitatea autorităţilor fiscale – Consultant fiscal
‘În România s-a schimbat Codul Fiscal, dar nu şi mentalitatea autorităţilor fiscale. Modalitatea de preluare în Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală a unor concepte a fost deficitară. Un prim efect ar fi că nu am scăpat de schimbarea frecventă de legislaţie. Pe lângă partea bună a Codului Fiscal, acesta cuprinde încă ambiguităţi şi, ceea ce e mai rău, noi filosofii fiscale şi noi cote de impozitare care, în loc să genereze creştere economică şi relaxare fiscală, devin o frână în calea business-ului românesc, din punct de vedere economic şi birocratic. Nu cred că, în ultimii ani, am avut o birocraţie mai mare, aşa cum o avem azi. S-a trecut într-o zonă în care există un noian de informaţii care trebuie stocat pe sisteme informatice învechite, fapt care generează, în final, scandaluri, nervi, birocraţie etc.’, a spus Schwartz.
Noul Cod fiscal a intrat în vigoare pe 1 ianuarie 2016 iar cota generală de TVA a scăzut de la 24% la 20%, în timp ce pentru apă, atât potabilă cât şi de uz industrial şi agricol, TVA este de 9%. De asemenea, impozitul pe dividende este stabilit la 5%, în scădere de la 16%. Pe de altă parte, s-a schimbat regimul de impozitare pentru microîntreprinderi, şi au fost majorate impozitele pentru clădiri.
De la începutul acestui an a intrat în vigoare şi o nouă formulă de impozitare pentru imobile, care a condus la creşteri semnificative de taxe, în special pentru firmele mici care au sediul firmei acasă.
Seria de evenimente organizate sub sigla ‘România Durabilă’ continuă şi în acest an cu primul eveniment dedicat fiscalităţii, organizat, joi, la Bucureşti.
Evenimentul ‘Fiscalitate pentru o Românie Durabilă’, organizat de The Associates şi Ad Media Consult, în parteneriat cu RSM România, TaxHouse, BDO România şi Pellicola, cu susţinerea Camerei Consultanţilor Fiscali şi a BNI Romania, va pune în dezbatere cele mai importante şi relevante modificări ale noului Cod Fiscal şi ale noului Cod de Procedură Fiscală care au intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2016.