În sfârșit, bate și vântul! Eolienele sunt acum principala sursă de electricitate a țării, prețul spot al energiei scade ușor

Turbinele eoliene sunt, după mut timp, prima sursă de generare de energie electrică. Prognoza indică o zi cu vânt și mâine pentru România.
Mihai Nicuţ - mie, 01 sept. 2021, 14:33
În sfârșit, bate și vântul! Eolienele sunt acum principala sursă de electricitate a țării, prețul spot al energiei scade ușor

Astăzi în jurul orei 14.00, turbinele eoliene au devenit, după multă vreme, prima sursă de generare a energiei electrice din România, cu o putere instantanee, la acel moment, de 1.690 MW, ușor peste producția din hidrocentrale. Imaginea “de moment” a sistemului energetic național la acea oră, în graficul de mai jos:

În ultimele luni, aportul energiei din surse eoliene a fost destul de mic în România și, deși vara tradițional este un anotimp în care nu bate frecvent vântul , anul acesta a fost și mai slab.

Dincolo de situația de azi, prognozele consultate de noi indică faptul că și mâine va fi vânt în România, iar sistemul va beneficia de aportul eolieneleor. La acest moment, prognoza indică o putere medie a zilei de mâine de circa 1.700 MW.

Pe acest fond, și prețul spot al zilei de mâine a scăzut ușor pe piața de la București, cu 1,8% față de azi, la 109 euro, în condițiile în care tendința europeană este de creștere. Spre exemplu, piața din Ungaria, cea care, în general, are cam același preț cu cea românească, este la 118 euro/MWh, preț identic cu cel din Germania și apropiat de cele din Cehia, Austria sau Slovacia. Amintim că piețele spot din România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Austria și Germania funcționează cuplat, prin preț. Cel mai mic preț al zonei este în Polonia, 98 de euro/MWh, în condițiile în care țara folosește preponderent cărbune pentru producția de energie electrică.

România are instalate capacități de circa 3.000 MW în eolian.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...