În ultima lună Raiffeisen Bank a sprijinit peste 1.000 de persoane juridice, care sunt clienți ai băncii, să gestioneze greutățile create de criz

Raiffeisen Bank a ajutat în perioada 16 martie-16 aprilie peste 1000 de clienţi IMM, care au întâmpinat greutăţi semnificative în contextul pandemiei COVID-19, potrivit unui comunicat de presă al băncii, informează Agerpres.
Economica.net - vin, 17 apr. 2020, 14:52
În ultima lună Raiffeisen Bank a sprijinit peste 1.000 de persoane juridice, care sunt clienți ai băncii, să gestioneze greutățile create de criz

Raiffeisen Bank menţionează că urmăreşte atent în această perioadă să-şi adapteze produsele, serviciile şi consultanţa la perioada absolut unică cauzata de efectele pandemiei Covid-19 şi de starea de urgenţă. Cele mai importante schimbări sunt accelerarea procesului de digitalizare şi adaptarea rapidă la situaţiile diverse prin care trec clienţii.

„Oferim soluţii dezvoltate intern, pe baza dialogului permanent cu firmele din portofoliu, dar şi adaptate la noutăţile legislative”, a declarat Raluca Nicolescu, director Aria IMM la Raiffeisen Bank.

Astfel, Raiffeisen Bank a ajutat în ultima lună, 16 martie – 16 aprilie, peste 1000 de clienţi IMM, care au întâmpinat greutăţi semnificative în contextul pandemiei COVID 19. Măsurile luate pentru clienţi sunt amânarea ratelor la credite şi prelungirea pe o perioada de la 3 la 12 luni a liniilor de credit scadente în perioada imediat următoare.

Totodată, banca a simplificat, în timp record, fluxurile interne şi documentaţia necesară, astfel încât aceste modificări să poată fi implementate cu un minim de efort din partea clientului, iar o parte dintre clienţi să beneficieze de prelungiri ale perioadei, fără să fie necesar să se deplaseze la bancă.

Banca oferă informaţii detaliate pe site-ul sau cu privire la măsurile prevăzute în OUG 37/2020 şi un formular dedicat pentru preluarea solicitărilor de suspendare a ratelor de credit. În continuare, sunt în lucru formalităţile de participare a băncii la programul IMM Invest.

„Am reuşit să oferim într-un timp scurt mai multe soluţii viabile pentru clienţii noştri cu credite, prin produsele noastre sau prin programele derulate cu partenerii noştri instituţii financiare internaţionale: COSME, SMEi – Iniţiativa pentru IMM sau Programul naţional de dezvoltare rurala 2014-2020. Urmărim îndeaproape măsurile adoptate de Guvern, iar acum lucrăm pentru implementarea fluxurilor necesare programului IMM Invest, pentru putea oferi clienţilor acces rapid la credite pentru investiţii şi capital de lucru, garantate de către FNGCIMM, în numele şi contul statului roman, prin Ministerul Finanţelor Publice’ a mai adăugat Raluca Nicolescu.

Dincolo de măsurile luate, banca pune la dispoziţie clienţilor IMM şi o pagină dedicată, cu informaţii de actualitate în contextul COVID-19 şi sfaturi despre cum pot folosi serviciile digitale ale băncii pentru a-şi gestiona afacerea de acasă https://www.raiffeisen.ro/imm.

Până la 30 aprilie, banca acordă pentru clienţii săi,  persoane juridice comercianţi, comision 0 pentru plăţile la POS-uri, încurajând astfel plăţile electronice care oferă cea mai bună siguranţă a tranzacţiilor din punct de vedere social.

De asemenea, banca a luat temporar decizia transmiterii cardurilor comerciale de debit sau de credit business, prin curier, la adresa de corespondenţă sau la adresa de domiciliu a utilizatorului de card.

Tot pentru această perioadă, oferă serviciul de depozitare/ primire în custodie a biletelor la ordin cu termen de încasare de maxim 120 zile, fără comision.

Raiffeisen Bank a creditat în 2019 peste 13.300 de antreprenori, iar 4.800 dintre ei au beneficiat de împrumuturi prin programe dedicate de la instituţii financiare internaţionale.

Raiffeisen Bank îşi asigură clienţii că activitatea de bază a băncii va fi asigurată în această perioadă şi că va continua să ia toate măsurile necesare pentru a-şi proteja clienţii, angajaţii, partenerii.

Raiffeisen Bank are în portofoliu aproape 2,2 milioane de persoane fizice, peste 92.000 de IMM-uri şi 5.700 de companii mari şi medii. Totodată, banca are o reţea de 800 ATM-uri, 300 maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi peste 22.000 de POS-uri.

Te-ar mai putea interesa și
Ford promite investiții de 5 mld. USD pentru dezvoltarea unei linii de vehicule electrice accesibile
Ford promite investiții de 5 mld. USD pentru dezvoltarea unei linii de vehicule electrice accesibile
Aflate deja în curs, investițiile gigantului american Ford pentru dezvoltarea de mașini electrice vor fi majorate la cinci miliarde de dolari. Începând cu 2027, marca ar putea lansa o nouă......
Trump a afirmat că aurul nu va fi supus tarifelor vamale americane
Trump a afirmat că aurul nu va fi supus tarifelor vamale americane
Președintele SUA Donald Trump a afirmat luni că aurul nu va fi supus noilor tarife vamale americane, după ce un document ...
Măsurile privind reforma administrației locale înseamnă reducerea a 40.000 de posturi și economii de 2,2 miliarde de lei – Czeke Attila, ministrul Dezvoltării
Măsurile privind reforma administrației locale înseamnă reducerea a 40.000 de posturi și economii de 2,2 miliarde de ...
Măsurile privind reforma administrației locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar anual urmând ...
Raport oficial: Nivelul amenințărilor cibernetice în România rămâne ridicat. Tentativele de fraudă financiară au urcat cu 40% anul trecut
Raport oficial: Nivelul amenințărilor cibernetice în România rămâne ridicat. Tentativele de fraudă financiară au ...
Nivelul general al amenințării cibernetice în România a fost unul ridicat în 2024, an care a marcat o intensificare ...