În ultimii doi ani, creditul ipotecar în euro a fost mai ieftin decât cel în lei. Diferenţele de curs sunt anihilate de creşterea ROBOR
Când BNR a spus stop creditului în valută introducând acele cerinţe stricte de obţinere a veniturilor solicitantului în valuta creditului solicitat, plus schemele de risc de dobândă şi de curs valutar care duceau la scumpirea creditului pentru persoanele fizice, mai toate băncile s-au îndreptat uşor către creditul în lei. Tendinţa probabil a fost generată nu doar de noile cerinţe impuse de banca centrală, ci mai ales de lipsa finanţărilor în valută a sucursalelor româneşti de către băncile mamă, după criza din 2009.
Pe rolul instanţelor de judecată zac mii de plângeri care acuză creşterea exacerbată a euro în raport cu leul din 2008 până în 2009. Pentru că, după aceea, evoluţia cursului de schimb a fost în parametri normali, nici prea sus, dar nici prea jos. Mai nou, puterea executivă a statului este foarte preocupată de evoluţia ROBOR, în speţă la 3 luni, deşi nici cel la 6 luni nu e de neglijat. Şi atunci se naşte întrebarea: care credit ipotecar este totuşi cel mai bun? Nemulţumiri există permanent.
Astfel, dacă luăm un credit de 70.000 de euro şi unul similar dar în echivalent lei, pe 360 de luni, vom constata că împrumutul mai ieftin este cel în euro, nu cel în lei. Bineînţeles, dacă banca are euro de dat. Astfel, pentru acest tip de credit luat în lei şi contractat în 2016, rata creditului este de 2.306 lei, compusă fiind de ROBOR la minim istroric de 0,7% + 3% marja de profit a băncii.
Acelaşi tip de credit (valoric şi ca perioadă de rambursare) are o rată fixă de 477 de euro şi în 2015-2016 sau 2017. Tradusă în lei la valoarea din septembrie 2016 a cursului de schimb leu euro, rata de 477 de euro era era de 1.935,28 lei. Diferenţa dintre rata în lei şi cea în euro este de circa 370 de lei.
După ce riscul de dobândă şi-a făcut cât de cât efectul (pentru că majorări ale ROBOR urmează şi în viitor), la sfâtrşitul lui aprilie 2018, acelaşi tip de credit în lei avea un ROBOR de 2,47% plus marja de 3%, iar rata lunară a urcat deja la 2.647 lei. Un credit în euro avea aceeaşi rată lunară de 477 de euro, dar la un alt curs, de 4,6565 lei pentru un euro la cursul mediu al lunii aprilie de la BNR, mai exact 2.221 de lei. Diferenţa dintre cele două rate, stabilită în lei este de circa 40 de lei.
Explicaţia acestor diferenţe stă în indicele de dobândă luat în calcul în dobânda finală. Astfel, din cauza unui Euribor negativ şi în septembrie 2016 şi în prezent, rata de dobândă a unui credit ipotecar în euro este mai mică decât cea a unui credit ipotecar în lei. Este adevărat, unele bănci comerciale, în lipsa lichidităţilor în euro, sau pur şi simplu din cauza marjei de câştig mai mari, percep o marjă de profit pentru creditele în euro între 5% şi 7%.
Ceea ce este sigur, însă, este că pe moment creditele în euro, chiar cele acordate în 2004-2005, sunt mai ieftine decât cele în lei acordate în momentul de minim istoric al indicelui ROBOR, septembrie 2016. Iar tendinţa continuă.
Credit de 70.000 euro sau echivalent în lei pe 360 de luni
Creditul în lei
Rata în septembrie 2016 – 0,7% Robor + 3% marja băncii – rata lunară 2.306 lei
Rata la sfârlitul lunii aprilie 2018 – 2,47% Robor + 3% marja băncii – rata lunară 2.647 lei
Creditul în euro
Rata în septembrie 2016 – Euribor negativ +3% marja băncii – rata lunară 477 euro, echivalent lei 2.146 lei.
Rata la sfârlitul lunii aprilie 2018 – Euribor negativ + 3% marja băncii – rata lunară 477 de euro echivalent în lei 2.221 lei