Inaugurarea loturilor 3 și 4 din Autostrada Lugoj-Deva, amânată cu 7 luni

Loturile 3 si 4 din Autostrada Lugoj-Deva, care aveau ca termen de finalizare a lucrărilor data de 27 mai, ar putea fi inaugurate abia în luna decembrie.
Economica.net - Dum, 17 apr. 2016, 20:59
Inaugurarea loturilor 3 și 4 din Autostrada Lugoj-Deva, amânată cu 7 luni

„În prezent contractele se află în perioada de execuție. Stadiul fizic aferent lotului 3 al autostrazii Lugoj – Deva este de 43.08%, iar cel aferent lotului 4 este de 44.70%. Estimăm că lucrările aferente lotului 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj – Deva se vor finaliza în luna decembrie 2016”, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Autostrazi și Drumuri Naționale din România.

Ei au precizat că finalizarea loturilor 3 și 4 din cadul Autostrăzii Lugoj – Deva este condiționată de finalizarea procedurii de realizare a ecoductului de la km 57+710, definitivarea solutiei tehnice în zona carierei Branișca si de autorizația de construire pentru secțiunile C și D din cadrul lotului 4.

Ecoductele sunt supra sau subtraversări ale autostrăzilor, în cazul de faţă tuneluri care, pentru această secţiune de drum, au fost impuse de autorităţile de mediu pentru a permite circulaţia urşilor în zonă.

Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva are o lungime de 21 de kilometri, valoarea acestui proiect fiind de 580 de milioane de lei. Lucrările au fost începute în noiembrie 2013, fiind derulate de asocierea Teloxim Con SRL – COMSA SA – Aldesa Construcciones SA – Arcadis Eurometudes SA.

Lotul 4 din Autostrada Lugoj-Deva are o lungime de 22 de kilometri și o valoare a proiectului de 420 milioane de lei. Lucrările au fost demarate în noiembrie 2013 de către asocierea Tehnostrade – Spedition UMB.

Lotul 1 al acestui tronson, lung de 27 de kilometri, a fost inaugurat la finele lui 2013 iar la lotul 2, de peste 28 de kilometri lungime, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproape 40%, conform datelor de pe site-ul CNADNR.

Citește și Guvernul achită 30-32 milioane euro pe subtraversări pentru urşi, pe autostrada Lugoj-Deva

Te-ar mai putea interesa și
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
China denunţă ajutorul militar puternic al SUA pentru Taiwan
Beijingul a declarat duminică că se opune "ferm" noului ajutor american de 571 de milioane de dolari acordat pentru apărarea Taiwanului, insulă supusă unei presiuni militare chineze în......
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui ...
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...