Încă 11.300 de angajați români ai grupului francez au devenit acționari Renault

Renault a anunțat încheierea celei de a treia ediții a Renaulution Shareplan prin care angajații grupului pot prelua acțiuni ale companiei. Peste 93.000 de angajați vor beneficia de șapte acțiuni gratuite, 11.300 dintre aceștia fiind români.
Robert Stan - joi, 24 oct. 2024, 19:29
Încă 11.300 de angajați români ai grupului francez au devenit acționari Renault

A treia ediție a Renaulution Shareplan, derulată în perioada 18 septembrie – 2 octombrie 2024, este considerată de oficialii grupului francez drept un succes. Planul a prevăzut alocarea a câte șapte acțiuni gratuite angajaților eligibili din 30 de țări. În plus, salariații din 24 de țări, inclusiv România, au avut posibilitatea de a achiziționa încă șapte acțiuni în condiții avantajoase.

„Tradiția Renault de a fi un laborator social reprezintă un atu important cu condiția să o actualizăm în permanență. Este ceea ce facem prin intermediul Planului nostru de acționariat salariat, unul dintre cele mai moderne din toate sectoarele de activitate. Este un demers care plasează angajații în centrul transformării profunde a companiei. Anul acesta ne reconfirmăm angajamentul de a împărtăși valoarea astfel încât de ea să beneficieze toți cei care o creează. La finalul celei de-a treia ediții a Renaulution Shareplan, angajații vor deține 5,74% din capitalul Renault. Acest succes este un nou semn al încrederii lor în strategia companiei”, a declarat Luca de Meo, CEO Renault Group.

Conform oficialilor grupului Renault, rata de participare în cadrul celei de-a treia ediții a operațiunii a înregistrat o creștere semnificativă față de anul precedent, ajungând la 43%, față de 36% în 2023. Peste 93.000 de angajați a grupului vor beneficia de șapte acțiuni gratuite. Dintre aceștia, aproape 46.000 au subscris și pentru achiziționarea de acțiuni la un preț preferențial de 29,26 euro, cu un discount de 30%.

În România, peste 11.300 de angajați vor beneficia de cele șapte acțiuni gratuite și, dintre aceștia, peste 2.000 de angajați au subscris pentru achiziționarea de acțiuni în condiții preferențiale.

Cei 11.300 de angajați români se adaugă celor peste 15% din salariații eligibili ai Renault Group din România care au cumpărat acțiuni în 2023 și altor câteva mii în 2022.

Acțiunile oferite gratuit ca parte a Renaulution Shareplan (maximum 14 acțiuni gratuite) reprezintă în total aproximativ 817.600 de acțiuni, sau 0,28% din capitalul Renault SA.

În plus, aproape 46.000 de angajați, reprezentând 43% din salariații eligibili, au participat la oferta de subscriere propusă ca parte a planului de acționariat. Investiția totală realizată de către angajați se ridică la peste 31.100.000 de euro, iar valoarea medie subscrisă per salariat se cifrează la 679 de euro. Aceasta reprezintă peste 1.063.000 de acțiuni subscrise, sau 0,36% din capitalul Renault SA.

În total, operațiunea Renaulution Shareplan 2024 va permite transferul către angajații companiei a aproximativ 1.881.000 de acțiuni, sau 0,64% din capitalul Renault SA, deținute prin intermediul unui fond comun de plasament al companiei (FCPE) sau, în unele țări, direct într-un cont nominal.

La data livrării acțiunilor emise în urma operațiunii, angajații vor deține aproximativ 5,74% din capitalul Renault SA, ceea ce aduce Grupul mai aproape de ambiția sa de a ajunge la un nivel al acționariatului salariat de 10%.

În total, inițiativa Renaulution Shareplan 2024 va face posibil transferul către angajații grupului a aproape 1.881.000 de acțiuni suplimentare, echivalent cu 0,64% din capitalul companiei. La finalul operațiunii, angajații vor deține aproximativ 5,74% din capitalul Renault SA.

Programul Renaultion Shareplan a fost inițiat în toamna anului 2022. Pe atunci, șeful grupului francez din care face parte și Dacia, Luca de Meo, anunța că Renault este „dornic” să împărtășească beneficiile performanței cu toți angajații, să îi includă în capitalul în creștere și să implice în construirea viitorului peste 110.000 de angajați din 29 de țări. „Scopul este ca ei să dețină 10% din capitalul nostru social până în 2030”.

Programul este disponibil în Franța, în România, dar și în Argentina, Austria, Belgia, Brazilia, Chile, China, Columbia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, India, Irlanda, Italia, Malta, Mexic, Maroc, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Coreea de Sud, Spania, Suedia, Elveția, Turcia și Regatul Unit.

Acțiunile Renault vor trebui deținute cel puțin cinci ani (cu excepția cazurilor excepționale) într-un fond mutual al companiei sau, în unele țări, într-un cont înregistrat la acționar.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul terenurilor arabile a ajuns la o medie de peste 8.400 de euro anul trecut. S-au scumpit cu 4,8%
Prețul mediu al unui hectar de teren arabil a ajuns anul trecut la 41.624 lei ( 8.414 euro) în România, fiind cu 4,8% mai scump decât anul anterior. Sunt zone unde terenul s-a scumpit însă și......
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Poziția pe Bursa din Frankfurt a Volkswagen pierde teren, valoarea acțiunilor a scăzut cu 2,39%
Acțiunile Volkswagen au scăzut luni cu 3% la începutul tranzacțiilor, analiştii citand incertitudinea cu privire la ...
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Elon Musk, numit de Trump în reformarea administrației publice, are în vizor Rezerva Federală americană (FED)
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf Scholz
Șeful NATO, olandezul Mark Rutte în dezacord cu criticile lui Zelenski la adresa încă – cancelarului german Olaf ...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să înceteze criticile sale nedrepte la adresa cancelarului german Olaf ...