Încă 190 milioane de lei sunt disponibili pentru credite „Prima Casă” la Banca Românească
„Clienții Băncii Românești pot contracta, până la sfârșitul lunii decembrie, împrumuturi totale în valoare de aproape 190 de milioane de lei prin programul Prima Casă. Fondurile sunt suficiente pentru actualul nivel al cererii”, a declarat Dan Grigoriu, directorul Diviziei produse și segmente retail din Banca Românească. Banca este membră a Grupului National Bank of Greece.
Dobânda pentru creditele acordate de Banca Românească în programul Prima Casă este formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,5%.
Cei care au accesat programul Prima Casă prin bancă au vârsta cuprinsă între 30 și 35 de ani, au în general studii medii, şi au optat pentru împrumuturi cu o valoare medie de 155.000 de lei cu rambursarea în 30 de ani. Peste 90% dintre ei au cumpărat apartamente cu două sau cu trei camere, au anunţat oficialii băncii.
De la începutul programului guvernamental Prima Casă, în 2009, Banca Românească a acordat, până la finalul lunii august 2014, peste 5.200 de credite. Banca Românească deține în prezent o cotă de 4,2% din piața creditelor acordate prin programul Prima Casă.
„Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru achiziția locuințelor finalizate, inclusiv cele construite şi date în exploatare de către Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), valoarea maximă finanțată este de 57.000 de euro (echivalentul în lei), iar pentru creditele de achiziţie a locuinţelor noi, destinate achiziţionării după finalizare, limita maximă este de 66.500 de euro (echivalentul în lei). Clienții Băncii Românești beneficiază de o contribuție redusă (avans de minimum 5% din valoarea împrumutului), lipsa comisioanelor, preaprobare financiară valabilă 90 de zile calendaristice”, se spune într-un comunicat al băncii.