Încă 29.000 de copii vor primi tichete sociale
Executivul a modificat printr-o ordonanţă de urgenţă Legea 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, în sensul eliminării vârstei minime de la care se pot acorda tichete sociale (trei ani), precum şi a vârstei maxime până la care se poate acorda acest beneficiu (şase ani).
Concret, de tichete sociale vor beneficia şi copiii sub vârsta de trei ani, dacă merg la creşă, precum şi copiii care depăşesc vârsta de şase ani şi care continuă să meargă la grădiniţă ca urmare a recomandărilor specialiştilor (copii cu dizabilităţi şi/sau cu dificultăţi de învăţare).
Beneficiază de acest drept copiii care provin din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de maximum 284 lei.
Prin eliminarea acestor limite de vârstă, guvernul estimează că vor putea beneficia de tichete sociale încă 29.000 de copii care provin din familii defavorizate.
Pentru copiii înscrişi în învăţământul preşcolar în anul 2015-2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a acestui stimulent este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă adoptate astăzi.
Până în prezent, au fost înregistrate circa 60.000 de cereri de acordare a tichetului social, sub numărul estimat iniţial de 111.400 copii.
Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar promovează prezenţa la grădiniţă sau la creşă a copiilor, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar.
Tichetele sociale, acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învăţământul preşcolar – ”Fiecare Copil în Grădiniţă”-, vor putea fi folosite numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi rechizite.
Acordarea tichetelor sociale este strict condiţionată de prezenţa regulată a copiilor în învăţământul preşcolar. De exemplu, în cazul copiilor înscrişi la grădiniţă, normele de aplicare a legii stabilesc că numărul total al absenţelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maximum trei) şi scutirile medicale nu pot depăşi 50% din numărul total de zile de grădiniţă din luna respectivă.
Pentru 2016, pentru finanţarea Programului ”Fiecare Copil în Grădiniţă” a fost alocată suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.
Edenred, Sodexo şi Up România sunt autorizate de Ministerul de Finanţe să emită tichete sociale.