Încă 50.000 de români şi bulgari au emigrat în Marea Britanie
Dintre aceştia, 84% au venit în Marea Britanie pentru a-şi găsi un loc de muncă.
Pe ansamblu, în intervalul iulie 2014-iunie 2015 s-au stabilit legal în Marea Britanie circa 636.000 de imigranţi (dintre care circa 265.000 provin din statele UE), în timp ce alţi circa 300.000 au părăsit definitiv această ţară.
Prin urmare, imigraţia netă (diferenţa dintre sosirile şi plecările imigranţilor) în Marea Britanie a ajuns în perioada iulie 2014-iunie 2015 la nivelul record de 336.000 de persoane, cu 32,2% peste nivelul înregistrat în cele 12 luni precedente.
Cifra depăşeşte semnificativ obiectivul fixat de premierul conservator David Cameron, care în mandatul său anterior a declarat că doreşte să plafoneze imigraţia netă la cel mult 100.000 de persoane pe an.
De altfel, unul dintre punctele pe care Cameron le urmăreşte la negocierile cu Uniunea Europeană privind redefinirea raporturilor dintre Londra şi Bruxelles înaintea referendumului la care britanicii vor decide dacă mai rămân în blocul comunitar se numără şi adoptarea unor măsuri care să limiteze sosirile imigranţilor, mai ales prin restrângerea accesului acestora la ajutoarele sociale britanice.
La fel ca în cazul românilor şi bulgarilor, conform datelor publicate joi, motivaţia celorlalţi imigranţi este de obicei tot găsirea unui loc de muncă.
Cât despre cererile de azil, numărul acestora a fost 29.024 în perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, cu 19% mai multe faţă de cele 12 luni anterioare. Cei mai mulţi solicitanţi de azil provin din Eritreea (3.726), Sudan (2.842), Iran (2.407) şi Siria (2.402).