Încă nouă pasaje pietonale, cu lifturi, vor fi construite sub DN-uri, în regiunea București – Ilfov. Licitație pentru studiul de fezabilitate, lansată – secretar de stat

21 08. 2023
pasaj mogosoaia dn1a

Cele 9 pasaje pietonale subterane urmează să fie construite în:

Snagov
Lot 1: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 1 (km 28+730) intersecție cu DJ 101B km 12+100, în localitatea Tâncăbeşti, Ilfov
Valoare estimată 309.200,44 lei, fără TVA

Afumați
Lot 2: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 (km 15+800)
Lot 3: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 2 intersecție cu str. Fagului și str. Revoluției
Valoarea estimată pentru fiecare este de 308.800,44 lei, fără TVA

Popești – Leordeni
Lot 4: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 4 (km 7+805)
Lot 5: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 4 (km 8+929)
Valoarea estimată pentru fiecare este de 308.800,44 lei, fără TVA

Jilava
Lot 6: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 5 (km 8+700)
Lot 7: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 5 (km 9+800)
Lot 8: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 5 (km 12+600)

Bragadiru
Lot 9: Amenajare pasaj pietonal subteran DN 6 în zona Primăriei orașului Bragadiru, Ilfov
Valoarea estimată pentru fiecare este de 308.800,44 lei, fără TVA, respectiv 309.200,44 lei, fără TVA

Aceste pasaje pietonale subterane vor fi dotate cu lifturi și vor fi realizate la standarde europene, scopul acestora constând în creșterea siguranței rutiere și a fluidizării traficului rutier, a menționat oficialul din Transporturi.

Ofertanții pot depune oferte pentru maxim 9 loturi, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 2 octombrie, ora 15:00.

Sursa de finanțare a acestor obiective de investiții este din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În SEAP, apar anunțuri ale CNAIR pentru pasaje pietonale sub DN-uri în județe precum Brașov, Dolj, Vâlcea și Iași.

FOTOGRAFII orientative: Pasajul pietonal subteran proiectat pentru Mogoșoaia (DN1A), sursa: Facebook Irinel Ionel Scrioșteanu