Încă o şansă pentru proiectul Nabucco: conducta europeană se va lega la cea turcească Tanap
Conform Memorandumului, Nabucco şi Tanap vor face schimb de date tehnice şi alte informaţii strategice şi vor „coopera în aşa fel încât să susţină dezvoltarea ambelor proiecte” se arată într-un comunicat al Nabucco.
“Memorandumul pune accent şi pe necesitatea diversificării rutelor de transport al gazelor naturale în vederea creşterii fiabilităţii şi diversificării aprovizionării cu gaze naturale a Uniunii Europene şi a Europei de Sud-Est” se mai arată în comunicat.
„Prezentul Memorandum consolidează relaţia dintre două părţi care joacă un rol esenţial în Coridorul Sudic de gaze naturale şi ne permite să ne apropiem şi mai mult de realizarea obiectivului comun de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze naturale a Europei. Creează un cadru comun pentru schimbul de informaţii şi activităţi vitale succesului ambelor proiecte” a declarat, în comunicat, Reinhard Mitschek, Directorul Executiv al Nabucco Gas Pipeline International GmbH
Acordul dintre cele două părţi poate fi socotit un pas înainte pentru proiectul conductei Nabucco West. Aceasta este o versiune mai scurtă a proiectului Nabucco, care ar fi urmat să traverseze Turcia, şi presupune contruirea unei conducte de trei ori mai scurtă decât gazoductul Nabucco.Nabucco West vizează transportul gazelor naturale din regiunea caspică, începând de la graniţa dintre Bulgaria şi Turcia până la Baumgarten (Austria), prin Bulgaria, România şi Ungaria. Conducta are o lungime de 1.300 kilometri, faţă de 3.900 kilometri în proiectul iniţial.
Proiectul iniţial Nabucco a căzut după ce Turcia, ţară-cheie în proiect, a anunţat că nu mai este interesată de el. Turcia a semnat în schimb cu Azerbaidjanul un acord pentru construirea unei conducte trans-anatoliene, cunoscută ca Tanap, de-a lungul teritoriului turc, proiect de 7 miliarde de dolari. Practic, pe teritoriul Turciei, Tanap şi Nabucco s-ar fi dublat.
Acum, prin semnarea acestui memorandum, este posibil ca proiectul Nabucco să continue în forma sa scurtată: practic conducta către Europa ar urma să se lege la cea transanatoliană. Nabucco West trebuie să treacă adevăratul test la vară: atunci, consorţiul care operează giganticul zăcământ Shah Deniz din Azerbaidjan va selecta rutele pentru transportul gazelor către Europa. Partenerii exploatării Shah Deniz vor decide dacă gazele caspice vor fi livrate în Europa Occidentală pe o rută sudică, prin Italia, sau pe o rută nordică, via Ungaria şi Austria, prin Nabucco West.