Încă o zi cu temperaturi extreme. Cod roşu şi valori maxime de 42 de grade în Bucureşti şi în aproape toată ţara – HARTA

17 07. 2024
bucuresti 9876545678

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, avertizarea Cod roşu va fi în vigoare în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei şi în sudul Transilvaniei şi al Crişanei. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 42 de grade, iar pe litoral de 33 – 36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 22 – 24 de grade, scrie Agerpres.

Tot miercuri va fi în vigoare şi un Cod portocaliu de caniculă, val de căldură persistent şi disconfort termic accentuat în Maramureş şi local în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei.

„În Maramureş şi local în Crişana, Transilvania şi nordul Moldovei, valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 33 – 37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, avertizează meteorologii.

Valul intens de căldură se va menţine şi în Capitală pe parcursul zilei de miercuri, disconfortul termic fiind în continuare deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 41 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 24 – 25 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Potrivit ANM, în a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat şi va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă şi disconfort termic, cu precădere în jumătatea sudică a ţării.