Încă o zi de scădere pentru ROBOR la şase luni şi un nou minim al ultimilor doi ani şi nouă luni
ROBOR la trei luni a rămas la 2,00%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă când a atins cea mai scăzută valoare din 7 februarie 2018 încoace (1,99%).
ROBOR la şase luni a scăzut la 2,08%, faţă de 2,09%, şi a atins cel mai scăzut nivel din 14 noiembrie 2017 (2,07%) încoace.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.