Încă un ciclist suspendat de TAS pentru dopaj

Economica.net
09 02. 2012

Suspendarea lui Ullrich, care s-a retras din activitate în noiembrie 2007, are efect retroactiv şi a început cu data de 22 august 2011.

„TAS a admis parţial apelul depus de Federaţia Internaţională de Ciclism (UCI) şi a concluzionat că Jan Ullrich a comis o infracţiune de dopaj. În consecinţă, Jan Ullrich a fost suspendat pe o perioadă de doi ani începând cu 22 august 2011. În plus, toate rezultatele obţinute de sportiv după data de 1 mai 2005 vor fi anulate”, se arată în comunicatul TAS.

Jan Ullrich, în vârstă de 38 de ani, a ocupat locul trei în Turul Franţei din 2005, iar aceasta este cea mai importantă performanţă ce i se va anula. El a câştigat Marea Buclă în 1997 şi s-a mai clasat de cinci ori pe locul secund (1996, 1998, 2000, 2001, 2003). De asemenea, Ullrich a câştigat Turul Spaniei în 1999.

Această decizie vine la trei zile după ce rutierul spaniol Alberto Contador a fost suspendat doi ani de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce a fost depistat pozitiv la Turul Franţei în 2010.