Petisante a fost fondat ca urmare a unei prime investiții în valoare de 500.000 euro. Dintre aceștia, 200.000 euro au fost alocați pentru laboratorul de producție, logistică de transport, ambalaje, construcția site-ului și pentru componenta de promovare. Diferența de 300.000 euro a fost destinată achiziționării unui teren pe care va fi dezvoltată, în 2020, propria fermă de legume.
Ținta Petisante pentru 2020 este să ajungă la 10.000 de clienți unici. În primă fază, Petisante va livra în București și zonele apropiate Capitalei, cu focus pe parcurile corporate și comerciale. Pentru faza a doua a proiectului este prevăzută o extindere în orașele mari din țară: Cluj, Iași, Timișoara, Oradea sau Brașov.
„Încă din 2001, mi-am dorit să educ cât mai mult oamenii cu privire la ce înseamnă o alimentație sănătoasă și echilibrată. Această dorință și expertiză este rezultatul a peste 18 ani de activitate, pe care acum este mult mai ușor să le aplic practic prin rețetele Petisante. Meniurile noastre au câteva caracteristici care le fac deosebite, atât din punctul de vedere al gustului, cât și al beneficiilor pentru sănătate. Folosim ingrediente de calitate, apelăm la metode moderne pentru gătit, facem combinații corecte ale alimentelor și, printr-o vastă diversitate, asigurăm echilibrul nutrițional. Acest mod de alimentație gustos și sănătos oferă, pe termen scurt, energie crescută, stare de bine, digestie îmbunătățită și arderea excesului de grăsime. Pe termen mediu și lung, asigură o stare de sănătate optimă și încetinirea proceselor degenerative și de îmbătrânire”, a declarat Mihai Irimia, fondator și CEO Petisante.
Petisante livrează meniuri zilnice complete din ingrediente de proveniență locală pentru cei care au foarte puțin timp la dispoziție pentru cumpărături, gătit și calculat calorii. Comenzile se efectuează cu 48 de ore înainte, ingredientele se achiziționează proaspete cu 24 de ore înainte, iar livrările au loc în prima parte a zilei, în ambalaje biodegradabile și compostabile.