Încă un rănit în incendiul din Colectiv a murit. Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în incendiu a ajuns la 65

Economica.net
29 07. 2017
victime_club_colectiv_71019200

„65! Numărul victimelor după tragedia Colectiv creşte. Dumnezeu să te odihnească, Răzvan!”, este anunţul postat sâmbătă seară pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 3010.

Cei care doresc să aprindă o lumânare pentru victimele incendiului de la Clubul Colectiv vor putea să o facă de duminică seară până luni dimineaţa, când va avea loc un eveniment intitulat „Noapte albă la #Colectiv”.

„În data de 30 iulie, începând cu orele 20.00 şi până la orele 8.00 dimineaţa, a doua zi, va avea loc evenimentul ‘Noapte albă la #Colectiv’, întrucât se împlineşte un an şi nouă luni de la cumplita tragedie care ne-a îndoliat inimile pe vecie. Haideţi să ne revedem şi să nu îi dăm uitării pe cei care nu se mai află fizic printre noi. Să venim cu mic cu mare, cu flori, cu jerbe, coroane, lumânări, candele, fotografii”, este mesajul de pe pagina de Facebook a Asociaţiei Colectiv GTG 3010.

În această săptămână, a fost amenajat şi spaţiul din Piaţa Bucur, unde a fost amplasat monumentul dedicat celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul din Colectiv.

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane – 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate.

Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.